Încrederea investitorilor germani a coborât la cel mai scăzut nivel din noiembrie 2014

Încrederea investitorilor germani a scăzut, în iulie, pentru a patra lună consecutiv, ajungând la cel mai redus nivel din noiembrie, pe fondul incertitudinilor provocate de criza financiară din Grecia, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 14 iul. 2015, 12:03
Încrederea investitorilor germani a coborât la cel mai scăzut nivel din noiembrie 2014

Liderii zonei euro au ajuns luni dimineaţă în unanimitate la un acord cu privire la acordarea unui nou program de asistenţă financiară Greciei de către creditorii internaţionali (UE, BCE şi FMI), al treilea program de acest fel în ultimii cinci ani, scrie Agerpres.

Institutul de cercetare economică ZEW a informat, marţi, că indicele său care măsoară încrederea investitorilor şi analiştilor şi care are scopul de a anticipa evoluţia economiei în următoarele şase luni a scăzut de la 31,5 puncte în iunie la 29,7 puncte în iulie. Este cel mai redus nivel din noiembrie 2014. Analiştii intervievaţi de Bloomberg se aşteptau la un declin de până la 29 de puncte.

Analiştii susţin că poziţia fiscală solidă a Germaniei, situaţia foarte bună a pieţei de muncă, inflaţia scăzută, declinul semnificativ al preţului la ţiţei, deprecierea euro şi noile măsuri de politică monetară adoptate de Banca Centrală Europeană oferă măsuri suplimentare de optimism privind perspectivele celei mai mari economii europene în acest an.

Creşterea economiei Germaniei s-a situat la 0,3% în primul trimestru din acest an, iar analiştii se aşteaptă la un avans de 0,5% în perioada aprilie – iunie 2015.

Comisia Europeană estimează că PIB-ul Germaniei va înregistra o creştere de 1,9% în 2015 şi de 2% în 2016, comparativ cu o expansiune a zonei euro de 1,5% în acest an şi de 1,9% anul viitor.

Te-ar mai putea interesa și
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început controalele în stațiile de carburanți din țară, pe fondul prețurilor ridicate la benzină și motorină ...
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Retailerul suedez IKEA anunță că nu a ajuns la nicio decizie cu privire la magazinul din Iași pentru care are deja autorizație ...
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din ...
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT ...