Încrederea investitorilor în economia zonei euro a crescut în iunie, pentru a doua lună consecutiv

Încrederea investitorilor în economia zonei euro s-a îmbunătăţit în iunie pentru a doua lună consecutiv, indicând în următoarea perioadă o continuare a stabilizării economice, în contextul efectelor războiului din Iran, transmite DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 08 iun. 2026, 19:53
Încrederea investitorilor în economia zonei euro a crescut în iunie, pentru a doua lună consecutiv

Indicele Sentix privind încrederea în economia zonei euro, publicat luni, a crescut mai mult decât se estima luna aceasta, la minus 13,4 puncte, de la minus 16,4 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau la un nivel de minus 13,8 puncte.

Indicatorul s-a îmbunătăţit pentru a doua lună consecutiv, după declinul sever din martie şi aprilie pe fondul efectelor conflictului din Orientul Mijlociu şi majorarea cotaţiilor la ţiţei.

Totuşi, studiul arată că redresarea în zona euro este mai puţin dinamică decât în alte regiuni importante, dar blocul beneficiază de pe urma mediului internaţional pozitiv.

Indicele privind situaţia actuală s-a situat luna aceasta la minus 20 de puncte, de la minus 21,5 puncte în mai. De asemenea, indicele privind aşteptările în următoarele luni a urcat la minus 6,5 puncte, de la minus 11,3 puncte.

Datele arată că economia germană continuă să rămână în urma redresării globale. Indicele privind încrederea în economia ţării a urcat la minus 28,5 puncte în iunie, de la minus 30,9 puncte în mai.

„Prin urmare, PIB-ul Germaniei rămâne copilul problemă în rândul economiilor majore şi până acum a beneficiat în mică măsură de pe urma redresării internaţionale”, se arată în comunicatul Sentix.

Indicele privind situaţia actuală s-a situat luna aceasta la minus 42,5 puncte, de la minus 42,3 puncte în mai. Pe de altă parte, indicele privind aşteptările în următoarele luni a urcat la minus 13,3 puncte, de la minus 18,8 puncte.

Datele revizuite publicate săptămâna trecută de Eurostat arată că Produsul Intern Brut al zonei euro a consemnat un declin de 0,2% în primul trimestru din 2026, comparativ cu trimestrul precedent, faţă de creşterea de 0,1% anunţată iniţial de Eurostat.

În ritm anual, primul trimestru din 2026 comparativ cu perioada similară din 2025, Produsul Intern Brut a crescut cu 0,3% în zona euro, o performanţă mai slabă decât creşterea de 0,8% anunţată iniţial de Eurostat.

Analiştii se aşteaptă ca BCE să majoreze dobânzile începând din iunie. Scenariul de bază al BCE prevede o inflaţie de 2,6% anul acesta, de la aproximativ 2% anul trecut. În scenariul „nefavorabil”, inflaţia va depăşi 4% în semestrul doi din 2026, dar va reveni la ţintă până la mijlocul anului viitor, iar în cazul scenariului „sever”, inflaţia va depăşi la începutul anului viitor 6% şi nu va reveni la ţintă în anii următori.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează poate fi un bun administrator
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează ...
Şeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, Mihai Jurca, prezintă, sâmbătă, cheltuielile instituției, comparativ 2024 – 2026, şi precizează că, pe baza cheltuielilor liniare din primele......
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în interiorul coaliţiei. Brusc, nu se mai putea lucra cu Ilie Bolojan
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în ...
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, devenită între timp şi vicepreşedinte al PNL, afirmă, sâmbătă, că PSD a ...
Jucătorul francez de banschet Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa San Antonio Spurs, pe o sumă uriașă
Jucătorul francez de banschet Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa San Antonio Spurs, pe o sumă uriașă
Starul francez Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa de baschet San Antonio Spurs, cu o durată de cinci ani ...
Unde mai găsești apartamente cu două camere sub 100.000 de euro în București. În alte cartiere au depășit pragul într-un singur an
Unde mai găsești apartamente cu două camere sub 100.000 de euro în București. În alte cartiere au depășit pragul ...
Prețurile apartamentelor din București au continuat să crească și în ultimul an, iar față de iunie 2025, prețurile ...