Încrederea investitorilor în zona euro a crescut la sfârșitul lui 2025, deși datele arată o stagnare a economiei

Încrederea investitorilor în zona euro s-a îmbunătăţit la finalul anului, deşi datele indică o stagnare a economiei, arată rezultatele unui studiu publicat luni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 08 dec. 2025, 17:24
Încrederea investitorilor în zona euro a crescut la sfârșitul lui 2025, deși datele arată o stagnare a economiei

Indicele Sentix privind încrederea în economia zonei euro, a crescut în decembrie la minus 6,2 puncte, de la minus 7,4 puncte luna precedentă, în linie cu estimările analiştilor.

Deşi pe plan mondial investitorii se aşteaptă la o creştere a economiei, pentru zona euro aşteptările sunt reduse, se arată în comunicatul Sentix.

Indicele privind actuala situaţie din zona euro a crescut în decembrie la minus 16,5 puncte, de la minus 17,5 puncte luna precedentă, în timp ce indicele privind aşteptările economice în următoarele şase luni a crescut în decembrie la 4,8 puncte, de la 3,3 puncte luna precedentă.

Dificultăţile cu care se confruntă Germania continuă să aibă efect, acesta se extinde în întreaga zonă euro, avertizează Sentix. PIB-ul Germaniei este aproape de recesiune.

În Germania, cea mai mare economie europeană, indicele Sentix a scăzut în decembrie la minus 22,7 puncte, de la minus 20,4 puncte luna precedentă. Este cel mai redus nivel începând din aprilie 2025.

Indicele privind actuala situaţie din Germania a scăzut în decembrie la minus 41,8 puncte, de la minus 38,3 puncte luna precedentă, în timp ce indicele privind aşteptările economice în următoarele şase luni a scăzut în decembrie la minus 1,3 puncte, de la minus 0,5 puncte luna precedentă.

Conform datelor Eurostat, economia zonei euro a crescut cu 0,3%, în trimestrul trei din 2025, comparativ cu precedentele trei luni, când s-a înregistrat un avans de 0,1%.

Te-ar mai putea interesa și
Unitatea 2 de la centrala nucleară de la Cernavodă reporneşte
Unitatea 2 de la centrala nucleară de la Cernavodă reporneşte
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 00:42, a fost inițiată secvența de pornire a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, anunţă Ministerul Energiei....
Preţurile mondiale la alimente au scăzut în octombrie – FAO Food Price Index
Preţurile mondiale la alimente au scăzut în octombrie – FAO Food Price Index
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut în octombrie, cererea mai slabă de importuri a contribuit ...
Trump anunţă o întâlnire „probabilă” cu Putin şi Xi Jinping, în China
Trump anunţă o întâlnire „probabilă” cu Putin şi Xi Jinping, în China
Preşedintele american Donald Trump a anunţat duminică o întâlnire probabilă cu omologii săi chinez şi rus, Xi Jinping ...
Google va dezactiva implicit instrumentele sale de inteligenţă artificială pentru elevi
Google va dezactiva implicit instrumentele sale de inteligenţă artificială pentru elevi
Google a anunţat săptămâna trecută că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi asistentul său bazat pe inteligenţă ...