Încrederea investitorilor în zona euro a crescut peste aşteptări în aprilie

Încrederea investitorilor în zona euro a crescut peste aşteptări în aprilie şi a rămas la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape 10 ani, potrivit datelor publicate luni de grupul de cercetări Sentix din Frankfurt, ignorând riscurile legate de alegerile prezidenţiale din Franţa, transmite Reuters, citat de News.ro.
Economica.net - lun, 10 apr. 2017, 09:49
Încrederea investitorilor în zona euro a crescut peste aşteptări în aprilie

Indicele referitor la încredere calculat de Sentix a crescut la 23,9 puncte, cel mai ridicat nivel atins din august 2007, în timp ce analiştii anticipau un nivel de 21 de puncte, scrie News.ro.

În martie, indicele a urcat la 20,7 puncte, de la 17,4 puncte în februarie, datorită disipăruu îngrijorării că riscurile globae ar putea opri creşterea economică.

”Zona euro s-a desprins de tendinţele globale, în condiţiile în care evaluările pentru alte regiuni ale lumii sunt lipsite de echivoc”, se arată într-un comunicat al Sentix, potrivit căruia zona euro continuă să facă progrese economice.

Înainte de alegerile prezidenţiale din Franţa, indicele privind situaţia actuală a economiei zonei euro a avansat la cel mai ridicat nivel din ianuarie 2008.

Alegerile prezidenţiale din Franţa vor avea loc în două tururi, în aprilie şi mai, iar estimările indică doi candidaţi finali, centristul Emmanuel Macron şi liderul Frontului Naţional Marine Le Pen.

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...