Tesla, curtată de India. Producătorul auto ar putea primi costuri de producţie mai mici decât în China

AGERPRES - mie, 03 mart. 2021, 12:07
Tesla, curtată de India. Producătorul auto ar putea primi costuri de producţie mai mici decât în China

India este pregătită să acorde stimulente producătorului Tesla, astfel încât costurile acestuia de producţie să fie mai mici decât în China, dacă firma miliardarului Elon Musk se angajează să producă vehicule electrice în ţara din sud-estul Asiei, a declarat, pentru Reuters, ministrul indian al Transporturilor, Nitin Gadkari.

Declaraţia vine la câteva săptămâni după ce producătorul auto a înregistrat o companie în India, un pas pentru intrarea în ţara din sud-estul Asiei, posibil la mijlocul acestui an. Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că Tesla îşi va începe operaţiunile importând şi vânzând sedanul electric Model 3 pe piaţa din India.

Ministrul de stat B.S. Yediyurappa a anunţat într-o postare pe Twitter, care ulterior a fost ştearsă, că Tesla îşi va începe operaţiunile în India cu un centru de cercetare-dezvoltare (R&D) în oraşul Bengaluru din Karnataka, un hub pentru companiile globale de tehnologie.

Citeste si: Tesla va fabrica vehicule electrice în sudul Indiei – Reuters

„În loc să asambleze maşini în India, ar fi de preferat să facă întreaga producţie în ţară, angajând furnizori locali. Atunci putem acorda concesii mai mari. Guvernul se va asigura că astfel costurile de producţie ale Tesla vor fi cele mai scăzute pe plan global, chiar mai mici decât în China. Când vor începe să-şi producă maşinile în India, ne vom asigura de asta”, a spus Gadkari.

Acesta nu a dat însă detalii cu privire la stimulentele ce ar putea fi acordate companiei americane.

Sectorul auto din India, afectat deja de încetinirea cererii de anul trecut, a fost lovit şi de efectele pandemiei de coronavirus (Covid-19), iar producătorii auto caută să obţină sprijin guvernamental pentru a stimula vânzările.

Pentru a reduce poluarea şi dependenţa de ţiţei, India promovează vehiculele electrice, iar pentru majorarea investiţiilor intenţionează să ofere subvenţii de 4,6 miliarde de dolari companiilor care-şi înfiinţează unităţi de producere a bateriilor pentru maşini electrice.

În India s-au vândut anul trecut doar 5.000 de vehicule electrice din totalul de 2,4 milioane de maşini, din cauza lipsei infrastructurii de încărcare şi a costului ridicat al vehiculelor electrice.

În contrast, în China, unde Tesla produce deja maşini, în 2020 s-au vândut 1,25 milioane de vehicule electrice, dintr-un total de 20 milioane de maşini. Mai mult de o treime din maşinile electrice ale Tesla sunt vândute în China, cea mai mare piaţă auto din lume.

„Cred că ar fi o situaţie avantajoasă pentru Tesla”, a apreciat Gadkari, adăugând că autorităţile au în vedere şi alte proiecte realizate în colaborare cu Tesla.

Şi directorul general al companiei, Elon Musk, a indicat în octombrie că producătorul american de vehicule electrice ar putea intra pe piaţa indiană în 2021.

„Anul viitor cu siguranţă”, a scris Musk pe Twitter, ca replică la o postare cu fotografia unui tricou cu mesajul: „India vrea Tesla”.

„Mulţumesc că ne aşteptaţi”, a spus Elon Musk.

Citeste si: Primul showroom Tesla din România se deschide la București

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a decis cum împarte banii pentru proiectele primăriilor și CJ-urilor. Programul Anghel Saligny
Guvernul a decis cum împarte banii pentru proiectele primăriilor și CJ-urilor. Programul Anghel Saligny
Executivul a decis, în ședința din această seară, cum se vor împărții banii din programul Anghel Saligny, esențial pentru proiectele de investiții din teritoriu. Jumătate din bani se duc......
Anomalie cu noroc. Impozit mai mic pentru mașinile cu motoare mari. Ce șoferi sunt vizați
Anomalie cu noroc. Impozit mai mic pentru mașinile cu motoare mari. Ce șoferi sunt vizați
Proprietarii de mașini cu motoare de peste 2 litri vor plăti impozit mai mic, în Râmnicu Vâlcea. Toate celelalte impozite ...
„Uriașul” care va săpa cel mai lung tunel de autostradă prin Carpați a ajuns la Călărași
„Uriașul” care va săpa cel mai lung tunel de autostradă prin Carpați a ajuns la Călărași
Componentele utilajului gigantic (TBM) care va fora tunelul Poiana au ajuns pe platforma industrială de la Călărași, ...
Ofertă pregătită. Cât vrea Donald Trump să dea pe Groenlanda
Ofertă pregătită. Cât vrea Donald Trump să dea pe Groenlanda
Statele Unite ar putea plăti până la 700 de miliarde de dolari pentru achiziționarea Groenlandei. Secretarul de stat ...