Industria auto din Germania va avea şi în următorii ani probleme în aprovizionarea cu cipuri – manager Audi

Problemele în aprovizionarea cu semiconductori, care au creat blocaje pentru industria auto din Germania, vor continua timp de câţiva ani, în pofida planurilor producătorilor de cipuri de a-şi construi uzine în Germania, a declarat vineri un manager de la Audi, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 11 aug. 2023, 11:01
Industria auto din Germania va avea şi în următorii ani probleme în aprovizionarea cu cipuri - manager Audi

Constructorii auto germani şi producătorii de electronice au fost afectaţi de întârzierile de producţie, provocate de un deficit global de cipuri. Directorii de companii şi decidenţii politici au început să regândească lanţurile de aprovizionare şi încearcă să reducă dependenţa de un număr redus de furnizori de cipuri asiatici şi americani, scrie Agerpres.

Autorităţile de la Berlin curtează cei mai mari producători mondiali de cipuri cu subvenţii în valoare de miliarde de euro. Recent giganţi precum Intel şi TSMC au anunţat că au de gând să construiască fabrici de cipuri în Germania.

„Este nevoie de mai mulţi ani. Este vorba de investiţii de ordinul miliardelor de dolari”, a declarat Renate Vachenauer, director de achiziţii la constructorul auto german Audi, o divizie din grupul Volkswagen, pentru cotidianul Augsburger Allgemeine.

Renate Vachenauer a precizat că producătorii auto ar putea diminua blocajele prin reducerea diversităţii de cipuri pe care le utilizează, din cele 8.000 de tipuri diferite de cipuri prezente astăzi în autovehicule. „Trebuie să utilizăm multe instrumente pentru a stabiliza aprovizionarea cu semiconductori şi de asemenea să ne facem stocuri”, a adăugat Vachenauer.

Joi, comisarul european pentru Piaţa Internă, Thierry Breton, a declarat că Uniunea Europeană va investi 100 de miliarde de euro în politica sa de producţie de semiconductori pentru a deveni independentă în acest domeniu. În conformitate cu ‘Chips Act’, strategie adoptată în acest an de Comisia Europeană, producţia de cipuri în Uniunea Europeană ar urma să reprezinte 20% din capacităţile mondiale de producţie în 2030.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...