Industria zonei euro dă semne de stabilizare – S&P Global

Industria zonei euro arată semne de stabilizare la începutul anului, firmele depășind dificultățile legate de majorarea costurilor, dar amenințarea taxelor vamale americane afectează perspectivele, arată rezultatele unui sondaj S&P Global publicat luni, transmit Bloomberg și Reuters.
AGERPRES - mar, 04 feb. 2025, 10:16
Industria zonei euro dă semne de stabilizare - S&P Global

Indicatorul Purchasing Managers (PMI) privind zona euro, calculat de S&P Global, a ajuns în ianuarie la 46,6 puncte (cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni), de la 45,1 puncte luna precedentă, dar încă sub pragul de 50 de puncte, care separă o creștere de o contracție a economiei. Indicatorii se așteptau în ianuarie la un nivel de 46,1 puncte.

Indicatorul privind producția industrială, un indicator al situației economice, a urcat în ianuarie la 47,1 puncte, de la 44,3 puncte luna precedentă.

„Cu siguranță este prea devreme să vorbim de redresarea industriei, dar vedem o stabilizare și o îmbunătățire a perspectivelor, după două luni de declin”, a apreciat Cyrus de la Rubia, economist șef la Hamburg Commercial Bank.

Sâmbătă, președintele Donald Trump și-a dus la îndeplinire amenințarea cu război comercial și a impus taxe vamale de 25% pentru produsele din Canada și Mexic și încă 10% în plus față de taxele existente la produsele chinezești.

Indicele privind comenzile noi a urcat în ianuarie la 45,4 puncte, de la 43 puncte luna precedentă, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni.

Deși firmele continuă să reducă numărul de angajați, optimismul privind evoluțiile din 2025 a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape trei ani.

„Încrederea în viitor a revenit, poate există speranțe că s-a încheiat perioada de letargie”, a adăugat Cyrus de la Rubia.

Analiștii se așteaptă ca economia zonei euro să profite de pe urma reducerii dobânzilor.

BCE estimează că economia zonei euro ar urma să înregistreze o creștere de 0,7% în 2024, 1,1% în 2025, 1,4% în 2026 și 1,3% în 2027. Pentru anul acesta este previzionată o inflație de 2,1%, aproape de ținta de 2%. Pentru 2026, BCE continuă să se aștepte la o inflație de 1,9%.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de activitate, iar pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 vor avea loc câte......
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi ...
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...