Inflația în SUA a înregistrat în luna mai cel mai ridicat ritm de creștere din ultimii trei ani

Majorarea preţului benzinei în mai a dus la cel mai ridicat nivel al inflaţiei din ultimii trei ani în SUA, o nouă problemă pentru Rezerva Federală americană şi o posibilă dificultate politică pentru administraţia Trump, în apropierea alegerilor de la mijlocul mandatului, transmite AP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 10 iun. 2026, 16:48
Inflația în SUA a înregistrat în luna mai cel mai ridicat ritm de creștere din ultimii trei ani

Departamentul Comerţului a informat miercuri că preţurile de consum au înregistrat o creştere de 4,2% în ritm anual în mai, a treia lună de creştere consecutivă, şi după un avans de 3,8% luna precedentă. Este un nivel care depăşeşte cu mult ţinta Rezervei Federale a SUA (Fed) de 2%. Inflaţia de bază a înregistrat o expansiune de 2,9% în mai, după un avans de 2,8% luna precedentă.

De la o lună la alta, preţurile au crescut cu 0,5% în mai, după un avans de 0,6% luna precedentă şi 0,9% în martie. Inflaţia de bază a înregistrat o expansiune de 0,2% în mai, după un avans de 0,4% luna precedentă.

Inflaţia în SUA s-a redus înainte ca preşedintele Donald Trump să impună taxe vamale, în aprilie 2025, care au majorat costurilor multor mărfuri. De atunci preţurile au crescut, iar războiul din Iran a făcut petrolul şi benzina mai scumpe, astfel încât accesibilitatea a devenit o problemă politică cheie.

Preţurile la pompă au crescut, în medie, de la aproximativ 4,04 dolari la mijlocul lui aprilie, la 4,49 la mijlocul lui mai, conform datelor Administraţiei pentru Informaţii în Domeniul Energiei.

Datele sporesc aşteptările că Rezerva Federală a SUA (Fed) nu va decide reducerea dobânzii de referinţă pe parcursul anului viitor.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Trump zice că Putin vrea să ajungă la o înţelegere pentru încheierea războiului din Ucraina
Trump zice că Putin vrea să ajungă la o înţelegere pentru încheierea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că a avut o conversaţie grozavă cu preşedintele rus Vladimir Putin, iar liderul rus vrea să ajungă la un acord pentru a pune capăt......
Avionul lui Zelenski era să fie lovit de o dronă. Incidentul s-a produs la Chișinău
Avionul lui Zelenski era să fie lovit de o dronă. Incidentul s-a produs la Chișinău
Avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski era să fie lovit de o dronă. Informația a fost prezentată de premierul ...
Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo. Costă 2.000 de dolari. Ce preț vor avea noile iPhone 18
Apple a lansat oficial primul său iPhone pliabil: iPhone Duo. Costă 2.000 de dolari. Ce preț vor avea noile iPhone 18
Apple a intrat oficial pe piața telefoanelor pliabile, odată cu lansarea noului iPhone Duo, primul astfel de model din ...
De la 1 octombrie valoarea IRCC crește, dar ratele creditelor vor rămâne constante. 2027 ar putea aduce reversul medaliei: creșteri sau scăderi de dobânzi?
De la 1 octombrie valoarea IRCC crește, dar ratele creditelor vor rămâne constante. 2027 ar putea aduce reversul medaliei: ...
De la 1 octombrie va fi valabil un nou IRCC: 5,58% față de 5,56% cât este în prezent. Creșterea este irelevantă la ...