Inflaţia în zona euro a rămas la 0,2%, în august. Şi şomajul a stagnat la 10,1%

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas stabilă în luna august comparativ cu luna iulie, la 0,2%, arată o estimare preliminară publicată miercuri de Oficiul european de statistică (Eurostat).
Economica.net - mie, 31 aug. 2016, 09:41
Inflaţia în zona euro a rămas la 0,2%, în august. Şi şomajul a stagnat la 10,1%

Potrivit Eurostat, în luna august cele mai semnificative majorări de preţuri s-au înregistrat la alimente, alcool şi ţigări, care au consemnat o creştere anuală de 1,3%, comparativ cu un avans de 1,4% în luna iulie, urmate de servicii, care au consemnat o creştere anuală de 1,1%, faţă de avansul de 1,2% înregistrat în luna iulie. În schimb, preţurile la energie au înregistrat o scădere anuală de 5,7% în luna august, comparativ cu un declin de 6,7% înregistrat în luna iulie.

Anterior, Eurostat a informat că, în luna iulie comparativ cu luna iunie 2016, inflaţia anuală a scăzut în nouă state membre UE a rămas stabilă în şapte state şi a crescut în 12 state, inclusiv în România.

De asemenea, Eurostat a informat miercuri că în luna iulie 2016 comparativ cu luna iunie 2016, rata şomajului în zona euro a rămas stabilă la 10,1%, în timp ce în Uniunea Europeană rata şomajului a rămas stabilă la 8,6%. În rândul statelor membre, cele mai ridicate rate ale şomajului s-au înregistrat în Grecia (23,5% în luna mai 2016) şi Spania (19,6%). La polul opus se situează Malta, cu o rată a şomajului de 3,9%, Cehia şi Germania, ambele cu o rată a şomajului de 4,2%. România se situează sub media din UE, cu o rată a şomajului de 6,1%. Comparativ cu situaţia din luna iulie 2015, rata şomajului a scăzut în 24 de state membre, inclusiv în România, a rămas stabilă în Danemarca şi a crescut în Estonia, Austria şi Belgia.

În cazul României, potrivit datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), inflaţia anuală a rămas în teritoriu negativ şi în luna iulie, la minus 0,8%, fiind în scădere de la minus 0,7% în iunie. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) scăderea a fost de minus 0,3%, precizează INS. De asemenea, rata şomajului în forma ajustată sezonier a fost de 6,1%, la finele lunii iulie, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna precedentă (6%), conform standardelor Biroului Internaţional al Muncii (BIM).

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...