Informațiile personale ale peste jumătate de miliard de utilizatori Facebook au fost postate pe pagini de hacking

Informațiile personale ale unui număr de aproximativ jumătate de miliard de utilizatori Facebook au fost postate pe un site web utilizat de hackeri. În unele cazuri, detaliile includ numele complet, locațiile, ziua de naștere, adresele de e-mail, și chiar numerele de telefon, informează marți printr-un comunicat compania de securitate cibernetică Kaspersky.
Ion Dobreanu - mar, 06 apr. 2021, 17:24
Informațiile personale ale peste jumătate de miliard de utilizatori Facebook au fost postate pe pagini de hacking

„Protecția datelor rămâne un subiect sensibil atât pentru oameni, cât și pentru organizații. De fapt, este cea mai îngrijorătoare problemă de securitate IT pentru mai mult de jumătate din organizații la nivel global (59%), potrivit cercetărilor realizate de Kaspersky. Anul trecut, fiecare a doua organizație (46%) a înregistrat scurgeri de date ca urmare a diferitelor incidente de securitate cibernetică”, a declarat Alexander Moiseev, Chief Business Officer la Kaspersky.

Informația că a existat o uriașă breșă de securitate la Facebook, prin care hackerii ar fi preluat datele personale a 533 de milioane de utilizatori ai platformei de socializare cum ar fi numere de telefon, ID-uri Facebook, nume complete, adrese, zile de naștere, biografii și, în unele cazuri, adrese de e-mail, a fost făcută publică pe 3 aprilie, relatează Bloomberg.

Facebook a recunoscut că a existat acesta scurgere de informații acum doi ani, dar susține că a remediat problema în vara lui 2019.

„Este vorba despre date vechi aferente anului 2019. Am găsit și remediat această problemă în luna august a acelui an”, a scris un purtător de cuvânt al Facebook într-un răspuns prin e-mail.

La acea vreme compania a descoperit o eroare în sistemele sale de siguranță care a permis scurgerea informațiilor. Cu toate acestea, odată ce astfel de date scapă din rețeaua Facebook, compania are o putere limitată pentru a opri răspândirea lor online.

„Pentru utilizatori, acest lucru înseamnă că trebuie să fie foarte vigilenți. Deși ne-am obișnuit să permitem ca diferite informații despre noi să fie publicate pe internet, trebuie totuși să controlăm ceea ce vrem cu adevărat să facem public și ce nu. De aceea, este important să înțelegem modul în care datele noastre pot fi utilizate dacă ajung pe mâinile greșite – pentru phishing, inginerie socială sau preluarea contului. Și, dacă se întâmplă acest lucru, este important să fim pregătiți și să folosim protecție dedicată pe dispozitivele noastre”, a mai spus Alexander Moiseev.

Citiți și: Breșă la Facebook: datele personale a 533 mil. utilizatori au ajuns online (economica.net)

„Nu m-ar mira dacă s-ar descoperi că atacatorii folosesc informațiile obținute în urma scurgerii de date în atacuri țintite de tip phishing, prin care aceștia trimit e-mailuri rău intenționate care par a proveni de la un expeditor de încredere, de exemplu, de pe adresa de e-mail a unui prieten de pe Facebook. Atacatorii ar putea folosi informațiile și pentru a-și asuma identitatea persoanei ale cărei date le-au obținut. Pentru a vă menține în siguranță împotriva atacatorilor cibernetici, care ar putea exploata aceste date, luați măsuri de precauție suplimentare atunci când primiți e-mailuri care par ciudate – chiar dacă par să provină de la cineva în care aveți încredere”, a explicat Dmitry Galov, expert în securitate la Kaspersky.

„Nu accesați niciodată link-uri sau fișiere din e-mailuri și verificați întotdeauna dacă există erori ciudate de gramatică sau ortografie (semn că e-mailul nu provine de la persoana de la care pretinde că este). Pentru a vă proteja informațiile personale online, cel mai bun lucru pe care îl puteți face este să limitați tipurile de informații pe care le publicați pe platformele de socializare. Instrumentul gratuit de verificare a confidențialității Kaspersky vă poate ajuta să configurați setările de confidențialitate ale conturilor dumneavoastră de pe rețelele sociale pentru a vă asigura nivelul adecvat de securitate.”

Despre Kaspersky

Kaspersky este o companie globală de securitate cibernetică fondată în 1997. Informațiile vaste despre amenințările cibernetice și experiența în securitate IT deținute de Kaspersky se materializează în mod constant în soluții de securitate și servicii inovatoare pentru a proteja companiile, infrastructura critică, autoritățile guvernamentale și utilizatorii individuali din toată lumea. Portofoliul vast al companiei include protecție endpoint de top și mai multe soluții specializate de securitate și servicii, pentru a combate amenințările digitale tot mai complexe.

Citiți și: Facebook lansează un nou instrument pentru moderarea comentariilor (economica.net)

Peste 400 de milioane de utilizatori individuali sunt protejați de tehnologiile Kaspersky, precum și 250.000 de companii client, pe care le ajutăm să protejeze ce e mai important pentru ele.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan i-a cerut ministrului Mediului să completeze raportul preliminar despre situația crizei apei din Prahova și Dâmbovița, pentru a fi stabiliți vinovații. „Un ministru nu poate să-şi asume răspunderea pentru deciziile altor oameni”
Bolojan i-a cerut ministrului Mediului să completeze raportul preliminar despre situația crizei apei din Prahova și Dâmbovița, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că i-a cerut ministrului Mediului, Diana Buzoianu, să completeze raportul preliminar privind situaţia care a dus la problemele alimentării cu apă a......
SUA au stabilit anul 2027 ca termen limită pentru ca Europa să preia responsabilitatea propriei apărări în cadrul NATO – surse Reuters
SUA au stabilit anul 2027 ca termen limită pentru ca Europa să preia responsabilitatea propriei apărări în cadrul NATO ...
Statele Unite ale Americii doresc ca până în 2027 să transfere Europei responsabilitatea pentru majoritatea capacităţilor ...
Guvernul urmează să aprobe o ordonanță de urgență prin care să fie amânată acordarea de pensii speciale primarilor
Guvernul urmează să aprobe o ordonanță de urgență prin care să fie amânată acordarea de pensii speciale primarilor
Premierul Ilie Bolojan a informat, vineri, că Guvernul urmează să aprobe o ordonanţă de urgenţă prin care să fie ...
Suedia va opri ajutorul pentru dezvoltare către cinci țări și va redirecționa banii pentru sprijinirea Ucrainei
Suedia va opri ajutorul pentru dezvoltare către cinci țări și va redirecționa banii pentru sprijinirea Ucrainei
Suedia va înceta ajutorul pentru dezvoltare pentru cinci ţări în următorii ani şi va folosi fondurile astfel eliberate ...