ING Bank avertizează: Creşterile salariale precum cea planificată în ianuarie pot afecta exportatorii şi leul

Creşterile salariale mari, precum cea planificată pentru salariul minim în ianuarie, lasă exportatorii vulenerabili prin reducerea competitivităţii pe pieţele externe şi ar putea avea un impact negativ asupra balanţei comerciale a ţării şi asupra leului, potrivit unei analize ING Bank România, citate de Mediafax
Economica.net - mar, 11 aug. 2015, 09:34
ING Bank avertizează: Creşterile salariale precum cea planificată în ianuarie pot afecta exportatorii şi leul

Deficitul balanţei comerciale s-a adâncit în prima jumătate a anului la 3,3 miliarde de euro, după ce doar în luna iunie a urcat cu 29,4%, în contextul accelerării importurilor mai rapid decât au avansat exporturile.

Având în vedere condiţiile din piaţa muncii, reducerea TVA la alimente în iunie şi aşteptările pentru o scădere a TVA în ianuarie 2016, pe termen mediu ne putem aştepta la o creştere „solidă” a importurilor, se arată într-un raport al băncii.

În timp ce importurile au crescut anual cu 14,4% în luna iunie, exporturile au urcat cu 12,4%. Cererea pentru bunurile produse în România a fost bună, atât din statele membre UE, cât şi din cele din afara spaţiului comunitar.

Evoluţia bună a exporturilor „s-ar putea dovedi o excepţie”, în contextul înrăutăţirii încrederii consumatorilor în unele economii ale zonei euro în ultimele luni, dar şi al dificultăţilor unor parteneri comerciali importanţi din afara UE, notează banca.

Situaţia balanţei comerciale nu reprezintă motive de îngrijorare imediată, dar există riscuri pe termen mediu, potrivit ING Bank.

„În primul rînd creşterile mari de salarii (inclusiv creşterile recente ale salariului minim, cu o majorare de 14,3% planificată pentru ianuarie 2016) lasă exportatorii vulnerabili, întrucât aceştia nu se pot adapta la fel de rapid prin creşterea preţurilor şi a productivităţii, în timp ce diminuarea competitivităţii ar influenţa negativ activitatea de export”, se arată în raport.

Te-ar mai putea interesa și
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a vorbit într-un nou episod din podcastul A fost odată în business, realizat de Termene, despre drumul de la crupier la......
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Astăzi, 12 octombrie 2026, o echipă de proiect a autorității și reprezentanți ai EGIS și ALSTOM au efectuat recepția ...
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
PSD va fi foarte bine pregătit dacă se va intra pe scenariul alegerilor anticipate, deşi acest scenariu nu este unul bun ...