ING Bank oferă dobândă de 8% în prtimele 6 luni la depozitele în lei. Însă, doar 37% dintre români au economii sau un fond de urgență

Peste jumătate dintre români spun că apelează la economii pentru cheltuieli neprevăzute, însă doar 37% au bani puși deoparte sau un fond de urgență, arată un studiu realizat de ING Bank. Pentru a încuraja formarea unui obicei de economisire, ING lansează o nouă ofertă cu dobândă de 8% la contul de economii, pentru noii clienți, în primele șase luni.
Gabriela Ţinteanu - J, 30 iul. 2026, 09:41
ING Bank oferă dobândă de 8% în prtimele 6 luni la depozitele în lei. Însă, doar 37% dintre români au economii sau un fond de urgență

Importanța unei rezerve financiare devine și mai evidentă atunci când românii sunt puși în fața unui scenariu concret: doar doi din zece respondenți spun că ar putea acoperi fără dificultate o cheltuială neprevăzută de 2.500 de lei.

Într-un context economic în care flexibilitatea și siguranța financiară devin tot mai importante, ING îi încurajează pe noii clienți ai băncii să își construiască propria „saltea financiară”, cu dobândă de 8% pentru primele 6 luni.

„Păstrarea banilor „la saltea” a fost, mult timp, una dintre cele mai populare forme de economisire. Nevoia din spatele acestui obicei rămâne valabilă și astăzi: să ai o rezervă financiară care îți oferă siguranță, liniște și flexibilitate atunci când apar situații neprevăzute. Diferența este că, într-un cont de economii, banii rămân la îndemână oricând și pot genera un câștig suplimentar.
Pe de altă parte, mulți își propun să economisească, însă amână primul pas, așteptând momentul potrivit sau o sumă mai mare pe care să o pună deoparte. Oferind dobânda de 8% la economii, ne propunem să le oferim un motiv în plus să înceapă chiar acum.” – Vlad Huțuleac, Head of Customer Value Management, ING Bank România.

Pentru aproximativ unul din trei români, o cheltuială neprevăzută de 2.500 de lei ar necesita apelarea la economii sau împrumuturi, potrivit studiului „Românii și improvizațiile financiare”*, realizat de ING Bank România, împreună cu Frappe Digital, în aprilie 2026.

„La nivel național, românii economisesc mai ales în cash și doar 1 din 4 are un cont de economii. Așadar, economisirea rămâne rar o rezervă reală și accesibilă.
Economisirea funcționează cel mai bine când e structurată în etape clare: mai întâi fondul de urgență, apoi fondul de siguranță și abia după, investițiile pe termen lung. Primele două se recomandă a fi ținute în instrumente cu risc scăzut: conturi de economii, depozite bancare și titluri de stat, tocmai pentru că rolul lor e să fie accesibile rapid.
Dorința de a economisi există deja la majoritatea oamenilor, însă este nevoie de un obiectiv clar și semnificativ pentru cel care economisește, pentru a funcționa pe termen lung.” – Corneliu Ionescu, economist și trainer Banometru.

8% dobândă pentru sume de până la 50.000 lei
Noii clienți ING pot beneficia de o dobândă de 8% la economii în primele șase luni, pentru sume de până la 50.000 de lei. Dobânda se calculează zilnic și se plătește lunar, iar aceștia au acces la economii pe tot parcursul perioadei de economisire.

Deschiderea contului bancar ING se poate face 100% online, în aproximativ 10 minute, direct din aplicația Home’Bank sau dintr-un Office ING.

Dincolo de componenta de economisire, noii clienți beneficiază și de avantajele ecosistemului digital ING. Dacă adaugă minim 700 lei lunar în noul lor cont curent în lei și efectuează cel puțin o plată pe lună, au acces la: administrare fără costuri a contului, transferuri gratuite, retrageri gratuite de numerar de la orice ATM din lume, schimb valutar la curs preferențial direct din Home’Bank pentru operațiuni de până la 10.000 lei lunar și plăți instant disponibile 24/7.

Clienții existenți sunt recompensați pentru recomandarea băncii
În plus, prin programul ING de recomandări, clienții care invită prieteni să devină la rândul lor clienți pot primi câte 200 de lei pentru fiecare recomandare eligibilă, în limita a zece recomandări, ceea ce înseamnă recompense totale de până la 2.000 de lei.

Fie că este vorba despre o rezervă pentru situații neprevăzute, un plan de vacanță sau un obiectiv pe termen mai lung, economisirea continuă să fie unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru a obține mai multă predictibilitate și control asupra propriilor finanțe. Iar pentru mulți români, primul pas începe cu o simplă decizie: să pună bani deoparte.

Studiul a fost realizat în aprilie 2026, pe un eșantion de 1.051 de respondenți, persoane cu vârsta între 18 și 65 de ani, din mediul urban, utilizatori de produse bancare. Cercetarea este cantitativă, primară, de tip ad-hoc, cu o eroare maximă de eșantionare de ±3,0%, la un nivel de încredere de 95%.

 

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Oierii protestează la București din cauza blocării exporturilor. Sunt în joc sute de milioane de euro
Oierii protestează la București din cauza blocării exporturilor. Sunt în joc sute de milioane de euro
Crescătorii de ovine și caprine susținuți de Uniunea Oierilor protestează azi, 30 iulie, la București pentru că nu mai pot exporta. Ei cer Guvernului să reia exporturile de urgență....
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Contestațiile pentru tronsonul 3, respinse în instanță. Contractul fusese semnat cu spaniolii de la FCC
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Contestațiile pentru tronsonul 3, respinse în instanță. Contractul ...
Curtea de Apel București a respins contestațiile pentru tronsonul 3 din A8 Tg Neamț - Iași - Ungheni, informează joi ...
BRD Groupe Societe Generale a înregistrat un profit net de 784 milioane lei în primul semestru din 2026, mai mare cu 2,5% decât în anul precedent
BRD Groupe Societe Generale a înregistrat un profit net de 784 milioane lei în primul semestru din 2026, mai mare cu 2,5% ...
Profitul net înregistrat de BRD în primul semestru din 2026 a fost de 784 milioane lei, în creștere cu 2,5% față de ...
FOTO Cel mai nou KFC s-a deschis într-o zonă surpriză. Investiție de 1 milion de euro pentru restaurantul din Bran
FOTO Cel mai nou KFC s-a deschis într-o zonă surpriză. Investiție de 1 milion de euro pentru restaurantul din Bran
KFC a ajuns și în zona Bran. Lanțul de restaurante anunță că a investit 1 milion de euro într-un restaurant de tip ...