ING: Finanţele vor împrumuta 2,4 miliarde lei, în martie. Mai puţin faţă de precedentele trei luni

Ministerul Finanţelor a anunţat un plan de emisiuni totalizând 2,4 miliarde lei în martie, mai puţin decât cele 3,8 miliarde lei planificate în fiecare dintre precedentele trei luni, susţin economiştii ING Bank România într-un raport.
Economica.net - lun, 03 mart. 2014, 10:43
ING: Finanţele vor împrumuta 2,4 miliarde lei, în martie. Mai puţin faţă de precedentele trei luni

Potrivit acestora, calendarul de emisiuni din martie este mai ambiţios decât cel din februarie în privinţa maturităţii medii, de 3,6 ani.

‘MF a anunţat vineri un plan de emisiuni totalizând 2,4 miliarde lei în martie, mai puţin decât cele 3,8 miliarde lei planificate în fiecare din precedentele trei luni şi după ce a atras mai puţin de jumătate din planul din februarie. Totuşi, calendarul de emisiuni din martie este mai ambiţios decât cel din februarie în privinţa maturităţii medii, de 3,6 ani în martie, de două ori mai mare decât cea planificată în luna precedentă. Cu toate acestea, credem că sunt şanse mai ridicate să vedem mai multe licitaţii reuşite în această lună, întrucât detensionarea situaţiei politice va muta probabil accentul pe îmbunătăţirea condiţiilor de lichiditate, scadenţele nete de titluri proiectate la circa 2,6 miliarde lei în această luna susţinând şi ele tendinţa de scădere a ratelor pe termen scurt. Aceasta din urmă ar trebui să ajute la continuarea scăderilor în randamente pentru titluri de stat pe termen scurt, cu MF testând această ipoteză la licitaţia de obligaţiuni pe doi ani de astăzi (luni – n.r.)’, se spune în raport.

Economiştii ING susţin că se aşteaptă ca MF să vândă suma planificată de 400 milioane lei la un randament maxim de
3,80%, egal cu cotaţia inferioară din piaţa secundară pentru acest instrument.

‘Ne aşteptăm ca leul să piardă din avansul recent până în momentul anunţului unui nou Guvern luni, însă deprecierea a continuat în această dimineaţă pe fondul accentuării tensiunilor geopolitice în Ucraina. Evenimentele respective vor menţine probabil presiunea de depreciere pe leu, care în momentul de faţă a pierdut mai puţin teren decât monedele regionale’, mai spun economiştii ING Bank România.

Te-ar mai putea interesa și
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene de presă NTB, preluată de Reuters....
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu aproape 26.000 în primele patru luni ale anului 2026, ...
Simtel Team atinge o cifră de afaceri de 314,9 milioane de lei în 2025, însă profitul scade cu 69%
Simtel Team atinge o cifră de afaceri de 314,9 milioane de lei în 2025, însă profitul scade cu 69%
Simtel Team S.A., una dintre cele mai cunoscute companii din domeniul lucrărilor pentru energie, electricitate și telecomunicații ...