Iniţiativa legislativă privind sancţionarea parcagiilor ilegali a primit raport de adoptare de la comisia juridică a Senatului

Iniţiativa legislativă care prevede sancţiuni cu închisoarea de la 6 luni la 15 ani pentru persoanele care percep taxe de parcare fără a avea autorizare în acest sens sau pentru cei care determină sau înlesnesc săvârşirea unor astfel de fapte a primit luni raport de adoptare, cu unanimitate de voturi, de la comisia juridică a Senatului.
Economica.net - lun, 30 oct. 2017, 11:36
Iniţiativa legislativă privind sancţionarea parcagiilor ilegali a primit raport de adoptare de la comisia juridică a Senatului

Iniţiativa a fost depusă la Parlament în luna aprilie a acestui an de către liberalii Ovidiu Raeţchi şi Alina Gorghiu.

Potrivit proiectului, „perceperea unei taxe pentru parcare, în orice mod şi cu orice titlu, de către o persoană care nu are autorizare în acest sens sau care nu are cel puţin un drept de folosinţă asupra spaţiului respectiv se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an”.

„Dacă taxa se percepe pentru un spaţiu proprietate publică sau privată a statului, a unei unităţi administrativ teritoriale sau a oricărei persoane juridice care deţine în proprietate, administrează sau exploatează bunuri proprietate publică, pedeapsa este închisoarea de la 9 luni la 2 ani”, se arată la articolul 2 al iniţiativei legislative.

Pedepse mult mai mari sunt prevăzute pentru cei care determină sau înlesnesc faptele incriminate de respectivul proiect.

Astfel, articolul 5 statuează că „determinarea sau înlesnirea săvârşirii faptelor incriminate de prezenta lege ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma acestora de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

Dacă determinarea a fost realizată prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor sau faţă de o persoană cu dizabilităţi, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime, putând ajunge până la 15 ani de închisoare.

Proiectul mai prevede că la prima depistare, făptăuitorul poate opta pentru efectuarea a 50 de zile de activităţi neremunerate în folosul comunităţii, dar la a doua abatere instanţa va fi obligată să pronunţe o sentinţă de condamnare la închisoare.

Iniţiativa legislativă urmează să fie trimisă plenului Senatului pentru dezbatere şi vot final, urmând ca forul decizional în acest caz să fie Camera Deputaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ion Ariton este noul președinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica
Ion Ariton este noul președinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica
Ion Ariton, fost senator, ministru al Economiei și membru în Consiliului de Supraveghere (CS)  al Hidroelectrica, este de acum președinte al CS....
Ministerul Finanțelor explică. Cu cât a scăzut, de fapt, deficitul bugetar. Ultimele date EUROSTAT confirmă
Ministerul Finanțelor explică. Cu cât a scăzut, de fapt, deficitul bugetar. Ultimele date EUROSTAT confirmă
Ministerul Finanțelor a emis un comunicat de presă în care explică de ce datele Eurostat relevă un deficit bugetar mai ...
Președintele BVB Radu Hanga: Pare că e criză în Franța. Trebuie să fim conştienţi că asta va fi o criză pentru noi. Modul de funcţionare al lumii e schimbat radical şi asta va avea schimbări şi la noi
Președintele BVB Radu Hanga: Pare că e criză în Franța. Trebuie să fim conştienţi că asta va fi o criză pentru ...
Schimbările economice şi sociale prin care trec statele europene vor avea efecte şi asupra României, în condiţiile ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Cele mai vândute acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Cele mai vândute acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 72,83 ...