INS: Aproximativ două din cinci gospodării suportă cu dificultate cheltuielile curente

Aproape două din cinci gospodării (37,6%) suportă cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielile curente ale vieţii, iar dacă se iau în considerare şi cele care întâmpină o oarecare dificultate în acoperirea cheltuielilor de zi cu zi se ajunge la 80,0% din totalul gospodăriilor, conform "Anchetei asupra calităţii vieţii", realizată de Institutul Naţional de Statistică anul trecut.
Economica.net - D, 15 sept. 2019, 08:04
INS: Aproximativ două din cinci gospodării suportă cu dificultate cheltuielile curente

Pe de altă parte, pentru una din cinci gospodării cheltuielile curente nu pun probleme deosebite, acestea fiind depăşite destul de uşor, uşor sau chiar foarte uşor.

Printre tipurile de gospodării care fac faţă cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielilor curente se numără cele conduse de femei (47,4%) sau de persoane cu vârsta de 65 ani şi peste (44,7%), precum şi gospodăriile formate din doi adulţi cu trei sau mai mulţi copii în întreţinere (57,1%).

De asemenea, se regăsesc în această situaţie 59,9% dintre gospodăriile al căror cap are statutul ocupaţional de şomer şi 52,6 % dintre cele conduse de un agricultor.

Totuşi, în ceea ce priveşte capacitatea achitării la timp a unor cheltuieli curente importante (întreţinerea locuinţei, rate la împrumuturi, plata utilităţilor etc.) se poate constata că mai puţin de o treime din gospodării (30,0%) au prezentat restanţe repetate, cauzate în principal de situaţia financiară nesatisfăcătoare.

Dintre plăţile pentru care s-au înregistrat restanţe în cursul anului 2018, cele mai frecvente cazuri au fost la energia electrică (55,3% din gospodăriile cu restanţe), întreţinerea locuinţei (50,1%) şi abonamentul telefonic (41,7%). Ponderi reduse s-au înregistrat la restanţele pentru rate la împrumuturi (8,2%), explicabil prin specificul acestor tipuri de plăţi care sancţionează mai sever nerespectarea termenelor de plată, precum şi prin frecvenţa redusă a gospodăriilor care au de restituit împrumuturi.

„După statutul ocupaţional al capului gospodăriei se observă că gospodăriile de şomeri (categorie de persoane active) se regăsesc în situaţia cea mai dificilă, ponderea celor care nu şi-au putut plăti la timp sumele datorate fiind de 59,5%, proporţie mai mare faţă de celelalte categorii de gospodării. Fenomenul restanţelor este de asemenea mai răspândit în cazul gospodăriilor cu copii şi mai ales al celor cu doi adulţi şi 3 sau mai mulţi copii în întreţinere (40,2%) sau respectiv în cazul
gospodăriilor cu un părinte singur cu cel puţin un copil (30,9%)”, reiese din ancheta INS.

Estimarea de către gospodării a nivelului minim al veniturilor care le-ar permite acoperirea cheltuielilor curente se află în directă legătură cu gradul în care fac faţă cheltuielilor impuse de viaţa de zi cu zi. Din acest punct de vedere se observă existenţa unor diferenţieri generate de caracteristicile gospodăriilor. Astfel, mai mult de un sfert din gospodării consideră că pot efectua cheltuielile curente cu un venit bănesc net lunar minim cuprins între 1.001 lei şi 2.000 lei, dar trei din cinci gospodării au nevoie de cel puţin 2.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor lunare. Mai mult de o treime din gospodării consideră că venitul necesar acoperirii cheltuielilor curente ar trebui să fie chiar mai mare de 3.000 lei lunar.

„Aprecierea sub aspect bănesc a nevoilor gospodăriilor demonstrează clar diferenţele mari între condiţiile de trai ale gospodăriilor din cele două medii de rezidenţă, în special în zona grupelor extreme de venituri considerate necesare. Astfel, dacă în mediul rural aproape 9% dintre gospodării se încadrează în primul interval de venituri (sume de până la 1.000 lei), în mediul urban, această grupă este considerată corespunzătoare într-un procent de aproape 4% din gospodării. Dintre
gospodăriile urbane, peste 75% declară că ar avea nevoie pentru cheltuielile curente de sume care depăşesc 2.000 lei lunar. Venituri de până la 2.000 lei sunt considerate necesare acoperirii cheltuielilor curente mai frecvent de către gospodăriile conduse de femei, de cei din grupa de vârstă de 65 de ani şi peste, de cele cu statutul ocupaţional de agricultor, precum şi de gospodăriile care nu au în componenţă copii dependenţi”, mai semnalează INS.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...