UPDATE DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, respinsă. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/10/animawings-a220-1-747x420.jpg)
UPDATE 17.23 A fost publicată pe portalul instanțelor de judecată și decizia Tribunalului, care a respins cererea de intrare în insolvență a Animawings, dar a decis, totodată, separarea cererilor formulate de 25 de creditori ai companiei aeriene, urmând ca acestea să fie judecate la 11 noiembrie 2026, ora 11:00. Animawings are drept de apel în termen de șapte zile de la comunicare.
Chiar dacă procedura insolvenței nu a fost deschisă la cererea AnimaWings prin această hotărâre, posibilitatea deschiderii sale la cererea creditorilor rămâne în discuție.
Tribunalul București a respins cererea AnimaWings de deschidere a procedurii insolvenței în baza articolului 67 alineatul (2) din Legea nr. 85/2014, care prevede respingerea cererii debitorului în cazul nedepunerii anumitor documente obligatorii. Din soluția publicată pe portalul instanțelor nu rezultă ce documente au lipsit din dosarul companiei aeriene.
Documentele pe care AnimaWings trebuia să le depună sunt, potrivit Legii: ultima situație financiară anuală, certificată de administrator și cenzor sau auditor, balanța de verificare pentru luna precedentă depunerii cererii, contul de profit și pierdere pentru anul anterior, precum și lista completă a bunurilor societății, inclusiv a conturilor bancare.
Debitorul trebuie să prezinte și lista tuturor creditorilor, cu precizarea sumelor datorate, a naturii creanțelor și a eventualelor drepturi de preferință, precum și identificarea creditorilor care sunt persoane strâns legate de societate. De asemenea, sunt obligatorii lista plăților și a transferurilor patrimoniale efectuate în cele șase luni anterioare depunerii cererii și o declarație privind intenția companiei de a intra în procedura simplificată sau de a se reorganiza în baza unui plan.
Documentația mai trebuie să includă, după caz, informații despre apartenența la un grup de societăți, lista membrilor unui grup de interes economic sau a asociaților cu răspundere nelimitată, certificatul de admitere la tranzacționare pe o piață reglementată, dovada codului unic de înregistrare și dovada notificării organului fiscal competent.
Știrea inițială
Decizia privind deschiderea insolvenței AnimaWings a fost amânată, arată datele din portalul instanțelor de judecată. Noul termen urmează să fie afișat.
AnimaWings a suspendat, temporar, toate zborurile până pe 24 octombrie, după ce a anunțat că retrage avioanele A220 din flota companiei.
Operatorul a transmis atunci că a decis inițierea procedurii de reorganizare judiciară pentru a accesa cadrul legal de protecție necesar pentru continuarea activității, stabilizarea operațiunilor și restructurarea obligațiilor într-o manieră sustenabilă.
Pe lista creditorilor înscriși în dosarul de insolvență al AnimaWings, aflat pe rolul Tribunalului București, figurează Banca Transilvania, ROMATSA, dar și șapte aeroporturi: Oradea, Suceava, Brașov-Ghimbav, Craiova, Sibiu, Arad și Timișoara.
Printre creditorii care apar în dosar se mai numără Uplift Airport Services, Kronaero Ground Services, Eurospeed, Vitrina Advertising, Trend Career Center, Badger Claim, Settlepoint și Eurogenetic, precum și două persoane fizice, Gligor Ioana Anca și Stegerean Andreea.
Fondatorii, Marius Pandel și Cristian Pandel, au anunțat în primăvara acestui an că vând 50% din companie către BT Asset Management, Evergent și firma de investiții a familiei Ciorcilă, Winners Holding Investments, însă tranzacția nu s-a mai finalizat.
Ce datorii avea AnimaWings la finele lui 2025
Planurile anunțate de companie anterior erau de a ajunge la o flotă de 14 avioane până la finele anului viitor, deși inițial se vorbea de o flotă de 18 avioane.
Marius Pandel, acționar și președinte al Consiliului de Administrație al companiei, a declarat anul trecut pentru Economica.net că AnimaWings va transporta peste un milion de pasageri în 2025 și a estimat o cifră de afaceri de circa 90-100 de milioane de euro.
Datele înregistrate la Ministerul Finanțelor arată pentru 2025 afaceri de circa 66,5 milioane de euro, mai mult decât dublu față de rezultatul raportat pentru 2024, dar nu cel estimat de oficialul companiei. În plus, de la un profit de circa 400.000 de euro în 2024, compania a raportat pierderi de peste 22 de milioane de euro în 2025.