Insolvenţele au crescut cu 47%, iar suspendările cu 133%, în ianuarie – date ONRC

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut în ianuarie cu 47,07%, comparativ cu ianuarie 2017, la 753 unităţi, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Economica.net - vin, 23 feb. 2018, 12:03
Insolvenţele au crescut cu 47%, iar suspendările cu 133%, în ianuarie - date ONRC

Cele mai multe firme şi PFA-uri în insolvenţă sunt din Bucureşti, respectiv 163, în creştere cu 60,07% comparativ cu ianuarie 2017, Capitala fiind urmată de judeţul Bihor cu 68 (+100%) şi de Timiş, cu 43 cazuri (86,96%). Cele mai multe insolvenţe au fost în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 216, în creştere cu 50%.

De asemenea, un număr de 2.472 firme şi-au suspendat activitatea (132,99%), iar 3.089 au fost dizolvate, număr în creştere cu 142,08%.

Insolvenţele din România rămân la un nivel de două ori mai mare faţă de media din Europa Centrală şi de Est (ECE), conform datelor prezentate, recent, de oficialii Coface.

‘Anul 2017 a adus 8.256 proceduri noi de insolvenţă, în creştere cu 3% faţă de 2016, când s-au înregistrat 8.053 de noi proceduri. În ciuda minimului din ultimii 15 ani, România raportează un nivel mediu al companiilor insolvente raportat la 1.000 de firme active de 2,4%, ceea ce înseamnă de aproape două ori peste media din Europa Centrală şi de Est. În acest context, este mai important să evaluăm calibrul companiilor insolvente, din perspectiva pierderilor financiare cauzate creditorilor şi a dimensiunii sociale, prin locurile de muncă pierdute. Din această perspectivă, 2017 a înregistrat o oarecare stabilizare a companiilor insolvente cu venituri peste 1 milion de euro, respectiv 326 firme, comparativ cu 333, în anul anterior’, conform sursei citate.

În ciuda acestui fapt, spun reprezentanţii companiei, pierderile produse creditorilor de către firmele insolvente în 2017 s-au ridicat la 9,6 miliarde lei, în creştere cu 13% comparativ cu anul anterior, respectiv 8,5 miliarde lei. Pe de altă parte, numărul locurilor de muncă raportate de către firmele insolvente în 2017 se ridică la 47.578, cu 32% mai mic faţă de cel din anul anterior.

Cele 3 greşeli majore ale firmelor care au intrat în incapacitate de plată sunt finanţarea deficitară a investiţiilor, investiţiile greşite şi politica agresivă a dividendelor.

Te-ar mai putea interesa și
Liderii din Uniunea Europeană speră să ajungă la un acord privind folosirea activelor ruse înghețate pentru finanțarea Ucrainei până la summitul din 18 decembrie. Belgia a primit asigurări că nu va fi lăsată singură
Liderii din Uniunea Europeană speră să ajungă la un acord privind folosirea activelor ruse înghețate pentru finanțarea ...
Liderii Uniunii Europene îşi propun să ajungă la un acord privind utilizarea activelor statului rus îngheţate pentru a sprijini Ucraina până la următorul summit al blocului comunitar din 18......
AIEA anunță că scutul de protecție al centralei nucleare de la Cernobîl a fost avariat, după ce a fost lovit de o dronă în luna februarie
AIEA anunță că scutul de protecție al centralei nucleare de la Cernobîl a fost avariat, după ce a fost lovit de o dronă ...
Scutul protector de la centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina devastată de război, construit pentru a ţine sub ...
Action, lanțul olandez de magazine ieftine „cu 1.500 de produse sub 5 lei” va deschide unități noi în alte patru oraşe şi face angajări. Salariile oferite
Action, lanțul olandez de magazine ieftine „cu 1.500 de produse sub 5 lei” va deschide unități noi în alte ...
Retailerul olandez Action vrea să deschidă magazine în Târgovişte, Ploieşti, Bistriţa, Floreşti, unde a început ...
Procurorul adjunct al CPI critică sancțiunile SUA. „Nu ar trebui să fim niciodată puşi pe aceeaşi listă cu teroriştii sau traficanţii de droguri”
Procurorul adjunct al CPI critică sancțiunile SUA. „Nu ar trebui să fim niciodată puşi pe aceeaşi listă cu teroriştii ...
Procurorul adjunct al Curţii Penale Internaţionale (CPI), Mame Mandiaye Niang, a criticat ferm vineri sancţiunile americane, ...