Inspecţia Judiciară ar urma să încheie astăzi verificările la DNA cerute de ministrul Justiţiei

Controlul derulat de Inspecţia Judiciară (IJ) la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), la solicitarea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader şi care iniţial avea termen de finalizare data de 11 august şi a fost prelungit, ar urma să se încheie vineri, însă raportul cu concluziile verificărilor va fi înaintat CSM cel mai probabil la începutul lunii octombrie.
Economica.net - vin, 25 aug. 2017, 06:09
Inspecţia Judiciară ar urma să încheie astăzi verificările la DNA cerute de ministrul Justiţiei

Controlul Inspecţiei Judiciare la DNA a fost început în 17 iulie, la solicitarea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi avea termen de finalizare data de 11 august.

Ulterior, s-a decis prelungirea verificărilor cu încă două săptămâni, până în 25 august, date fiind volumul mare care trebuie verificat şi timpul scurt avut la dispoziţie, declara, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Alin Alexandru.

El preciza că urmează apoi redactarea raportului şi avizarea acestuia, iar raportul cu concluziile controlului va fi înaintat CSM cel mai târziu în 6 octombrie. „Cel mai târziu pe 6 octombrie, raportul va fi înaintat Secţiei pentru procurori a CSM”, preciza sursa citată.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara, în 3 iulie, că lupta anticorupţie nu înseamnă numai DNA, numai aplicare de pedepse, ci înseamnă prevenirea actelor de corupţie şi că, în calitate de ministru, nu vede numai partea pozitivă, ci şi pe cea negativă, cu oameni arestaţi, condamnaţi, care se dovedeşte ulterior că sunt nevinovaţi, ceea ce înseamnă o tragedie şi o pată neagră pentru justiţie.

Toader a anunţat atunci că a solicitat Inspecţiei Judiciare o verificare de fond a activităţii manageriale de la DNA şi de la Parchetul ICCJ, insituţii care nu au mai fost evaluate de 10 ani.

„Cred că oarecum a venit vremea clarificărilor la DNA. Prin raportul acela pe care l-am prezentat destul de amplu referitor la anchetarea modului de anchetare a OUG 13 eu am tras un puternic semnal de alarmă vizavi de activitatea DNA şi am subliniat nevoia imperativă ca activitatea DNA să se desfăşoare în limite constituţionale. Susţinem cu toată convingerea continuarea luptei împotriva corupţiei, dar vă rog să reţineţi că lupta împotriva corupţiei nu înseamnă numai DNA, numai aplicare de pedepse şi condamnări deci, înseamnă în primul rând prevenirea săvârşirii faptelor de corupţie, urmând ca norma plenală să fie ultima soluţie”, declara ministrul Justiţiei.

Tudorel Toader îşi exprima speranţa că evaluările de management vor arăta „că nu avem o justiţie selectivă” şi că se respectă cronologia soluţionării, în funcţie de cea a înregistrării cauzelor.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...