Instanţa a respins recursul fostului preşedinte CSA privind decizia de revocare din funcţie

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea fostului preşedinte al fostei Comisii de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) Constantin Buzoianu prin care acesta a constestat decizia Parlamentului de revocare din funcţie, adoptată la 16 octombrie 2012.
Economica.net - J, 11 iul. 2013, 13:39
Instanţa a respins recursul fostului preşedinte CSA privind decizia de revocare din funcţie

„Decizia 5.283/17.05.2013. Respinge recursul declarat de reclamantul Buzoianu Constantin împotriva sentinţei civile 6.930/05.12.2012 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată, în şedinţă publică, 17 mai 2013”, se arată pe pagina web a instanţei.

Dosarul, în care Camera Deputaţilor şi Senatul au calitatea de pârât, a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 23 ianuarie şi a avut ca obiect suspendarea Hotărârii Parlamentului 41/2012.

Revocarea lui Buzoianu, susţinut de PDL şi numit de Parlament în această funcţie în septembrie 2011, s-a făcut în baza unui raport întocmit de Comisiile pentru buget-finanţe din Senat şi Camera Deputaţiilor, care au constatat că piaţa asigurărilor din România „manifestă deficienţe sub aspectul supravegherii prudenţiale şi reglmentării, având consecinţe negative asupra asiguraţilor”.

Anterior deciziei de revocare, fostul preşedinte al CSA a afirmat că piaţa asigurărilor se confruntă cu „probleme grave”, care, în cazul producerii unui cutremur puternic, ar face ca scandalul FNI să pară un mic accident.

Buzoianu a fost înlocuit la conducerea autorităţii de reglementare de Daniel Tudor, din partea USL, fost director general al Ardaf în perioada 2007-2009. Anterior, Tudor a condus Roumanie Assurance International (RAI), unde a deţinut şi un pachet de acţiuni reprezentând 47,4% din capitalul social.

Societatea a fost preluată integral de fondul ceh de investiţii PPF Investments, valoarea tranzacţiei fiind estimată la 10 milioane de euro.

La finele lunii aprilie, atribuţiile şi prerogativele fostei Comisii Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), CSA şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) au fost preluate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)

În 2012, piaţa asigurărilor generale şi de viaţă a a avansat cu 5,7%, la 8,27 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...