INTERVIU Kiril Boshov, CEO Euroins Insurance: „2021 e anul schimbării pentru Euroins România, investim continuu şi suntem mult mai disciplinaţi”

2021 e anul în care oficialii Euroins promit repoziționarea filialei din România într-un lider al pieței de asigurări. O parte dintre schimbările promise sunt deja vizibile, Euroins România înregistrând o scădere dramatică a numărului de plângeri și scurtarea procesului de aprobare și rambursare a daunelor. Pe lângă dublarea numărului de service-uri auto partenere, Kiril Boshov anunță într-un interviu exclusiv pentru ECONOMICA.NET că Euroins România își propune schimbarea echipei de top management, îmbunătățirea satisfacției clienților și o schimbare a modelului de afaceri al asigurătorului.
Economica.net - vin, 29 ian. 2021, 03:41
INTERVIU Kiril Boshov, CEO Euroins Insurance:

Care sunt planurile de dezvoltare ale Euroins România în 2021?

Din 2007, de când Euroins și-a început activitatea în România, am investit peste 150 de milioane de euro în această filială. Chiar în 2020 am mărit capitalul Euroins România cu aproximativ 130 de milioane de lei. Grupul nostru va investi în continuare în filiala din România atât cât este necesar pentru a realiza noua strategie pe care am adoptat-o acum un an și care a fost aprobată de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Noua strategie include mai multe etape cheie printre care și o schimbare a modelului de afaceri al asigurătorului, printr-o diversificare a portofoliului prin scăderea ponderii expunerii noastre în segmentul RCA și creșterea celei din linia noastră non-RCA. Este vitală o îmbunătățire a satisfacției clienților prin investiții semnificative în digitalizare și accelerare a sistemelor, proceselor și serviciilor noastre pentru clienți, dezvoltarea în continuare a platformei noastre online pentru deschiderea daunelor, precum și scurtarea procesului de aprobare și rambursare a daunelor.

Concret, cum arată Euroins în 2021 față de anul trecut?

Primele rezultate concrete ale noii strategii le vom vedea în primul trimestru al anului curent, dar am înregistrat deja progrese semnificative în acest sens. În prima jumătate a anului 2020 și odată cu lansarea aplicației 100% digitale de deschidere a dosarelor de daună, au fost dechise și procesate online circa 19.000 de cereri legate de polițele RCA, cu o valoare totală de aproximativ de 50 de milioane de lei. Practic, una dintre trei cereri pentru deschiderea unui dosar de daună a fost făcută digital.

În plus, am extins în mare măsură rețeaua noastră service-uri auto partenere, dublând numărul acestora. De la 200 de serviceuri auto partenere, acum avem 400 de ateliere auto de top. Am dublat inclusiv capacitatea centrelor noastre pentru asistența clienților. De asemenea, ne-am optimizat portofoliul de intermediari și brokeri după analiza eficacității și performanței acestora, în conformitate cu planul aprobat de ASF pentru diversificarea portofoliului nostru.

Nu în ultimul rând, ne-am îmbunătățit și disciplinat politicii de subscriere prin reducerea numărului de contracte de asigurare RCA cu 10 la sută, în combinație cu profiluri de risc mai bune ale clienților. Acest lucru va contribui pozitiv la performanța Euroins România.

Prin implementarea tuturor acestor măsuri arătăm clar că Euroins România a depus toate eforturile pentru a-și îmbunătăți performanța și serviciile pentru clienți. Cu siguranță, acest proces durează și nu poate fi realizat peste noapte, dar echipa noastră de conducere din România este concentrată în totalitate pe execuția noii strategii și are sprijinul deplin al acționarilor. De asemenea, credem că cei 2 milioane de clienți și toți partenerii noștri de pe piața românească vor aprecia eforturile noastre de a îmbunătăți calitatea serviciilor noastre și guvernanța corporativă în toate aspectele.

Odată cu noua strategie a Euroins România, aveți de gând să faceți schimbări în echipa de conducere?

Am fost bucuroși să o prezentăm în fața Consiliului de Administrație pe Tanja Blatnik, care are o experiență de peste 20 de ani în sectorul asigurărilor, mai ales pe segmentul RCA pe piața slovenă, una dintre cele mai dezvoltate piețe de asigurări din sud-estul Europei. Apreciem mult experiența ei și credem că va adăuga o mare valoare eforturilor noastre de a dezvolta Euroins România. Am trimis deja spre autoritătea de reglementare financiară nominalizarea ca Tanja Blatnik să preia conducerea Euroins România.

Cum priviți obligativitatea de decontare directă a daunelor RCA?

Operăm în 11 piețe europene, atât țări care sunt membre ale Uniunii Europene, cât și țări din afara EU. Am acumulat o experiență solidă în Polonia și Grecia, precum și în Rusia. Credem că acest mecanism de compensare directă este un pas foarte bun, deoarece asigură un climat de asigurare mai eficient și mai prietenos cu clienții. Dar este vital ca pentru această decontare directă să existe un mecanism pentru calcularea acestor despăgubiri și să existe standarde – lucruri care există în legislația tuturor țărilor europene, cu excepția Regatului Unit, unde decontarea directă este opțională. Lipsa unor astfel de elemente ar putea duce la plata unor despăgubiri și mai mari pe piața românească, ca atare și prețurile asigurărilor auto vor crește. Integrarea unor mecanisme de calcul va avea un impact pozitiv pentru consumatori și companiile de asigurări, ne va ajuta să dezvoltăm o piață de asigurări auto sănătoasă și durabilă în România.

Deși v-ați făcut remarcați prin expertiza pe piața asigurărilor, recent Eurhold a preluat activele CEZ Group din Bulgaria. Care este noua strategie a grupului Eurohold și cum vor evolua cele două domenii de activitate?

În urmă cu doi ani, Eurohold, proprietarul Euroins, a adoptat o nouă strategie care urmărea diversificarea portofoliului și concentrarea exclusivă asupra companiilor care creează o valoare mai mare și randamente de risc ajustate mai bine pentru investitori. În acest fel, pe lângă asigurări, am adăugat listei noastră de priorități de top și sectorul energetic. Achiziționarea filialelor CEZ Group s-a dovedit a fi o potrivire perfectă în acest sens, ne oferă posibilitatea de dezvolta pe termen lung și de transformare a companiei într-un furnizor regional. În cadrul acestei tranzacții achiziționăm cel mai mare furnizor și distribuitor de energie electrică din Bulgaria, deservind aproape 3 milioane de clienți în cea mai populată parte a țării, inclusiv Sofia – capitala Bulgariei. Suntem foarte mulțumiți că am obținut toate aprobările autorităților de reglementare și vom finaliza prelurea în prima jumătate a acestui an.

Prin achiziționarea activității Grupului CEZ în Bulgaria și în conformitate cu strategia noastră de grup, ne vom concentra pe două segmente principale – asigurări și energie. În același timp, renunțăm la afacerile noastre secundare, de vânzări auto și leasing auto. Activele totale și veniturile anuale combinate asigurare-energie vor depăși 1,5 miliarde euro fiecare. EBITDA anual combinat al grupului va ajunge la 130 milioane de euro. Vom deservi mai mult de 7 milioane de clienți și vom avea mai mult de 6000 de angajați. Am început deja procesul de vânzare a liniilor noastre de afaceri auto și de leasing, ne așteptăm să  procesul la finalul lunii iunie. Ca urmare, capitalul propriu al holdingului va crește cu 150 de milioane euro, ceea ce va genera beneficii sinergice pentru toate liniile de afaceri și filialele noastre.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
CNAIR a transmis astăzi la ANAP documentația necesară lansării procedurii de achiziție publică pentru Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin), în lungime de 19,3 km, a anunțat ministrul......
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă ...
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională ...
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori
Președintele ANRE, George Niculescu, afirmă că obligația montării unui contor suplimentar la prosumatori, proces care ...