Intesa Sanpaolo ia în considerare achiziţionarea Generali – Reuters

Grupul bancar Intesa Sanpaolo SpA ia în considerare lansarea unei oferte pentru preluarea unei participaţii majoritare în Assicurazioni Generali SpA, a treia mare companie europeană de asigurări, au declarat marţi pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - mar, 24 ian. 2017, 14:31
Intesa Sanpaolo ia în considerare achiziţionarea Generali - Reuters

Principalii acţionari ai Intesa, Compagnia di San Paolo şi Fondazione Cariplo, sprijină o astfel de tranzacţie chiar dacă ar duce temporar la reducerea dividendelor pentru actualii investitori ai băncii. Intesa vrea să preia controlul Generali în vederea reorganizării grupului şi a vânzării unor active, susţin sursele.

Conform reglementărilor din Italia, Intesa va trebui să lanseze o ofertă pentru achiziţionarea unei participaţii de cel puţin 60% în Generali. Vineri, are loc o reuniune a Consiliului de Administraţie al Intesa.

Luni, Generali a cumpărat drepturi de vot echivalente cu 3,01% din capitalul social al Intesa Sanpaolo SpA, blocând efectiv banca de achiziţionarea unei participaţii masive în compania de asigurări. Tranzacţia efectuată de Generali va preveni posibilitatea ca Intesa să facă o astfel de investiţie. Participaţia achiziţionată de Generali în Intesa valorează 1,2 miliarde de euro, conform datelor Thomson Reuters.

Conform reglementărilor din Italia, o companie nu poate deţine mai mult de 3% din drepturile de vot ale altei entităţi dacă aceasta din urmă are o participaţie de peste 3% în acea companie.

Aceasta înseamnă că Intesa încă ar putea cumpăra peste 3% din Generali, dar drepturile sale de vot vor fi plafonate la 3% şi va fi obligată să vândă orice participaţie peste acest nivel, în termen de un an.

Tranzacţia vine după ce publicaţia La Stampa a anunţat sâmbătă că banca italiană Intesa studiază o posibilă investiţie în Generali, care ar putea fi parte a unui acord cu Allianz, cea mai mare companie de asigurări din Europa. Conform acordului, Allianz ar putea prelua unele active de la rivala sa italiană în timp ce Intesa va achiziţiona o participaţie de 5 – 6 miliarde de euro pentru a proteja interesele Generali.

Reprezentanţii Intesa Sanpaolo şi ai Allianz nu au comentat informaţia.

Intesa Sanpaolo SpA şi Allianz au o prezenţă importantă şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Premierul interimar Ilie Bolojan anunţă că va discuta miercuri cu Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, pe tema acuzaţiilor care i se aduc, urmând să ia o decizie....
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că începând de marţi în oraş nu mai pot fi autorizate jocurile ...
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
Canada anunţă suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada anunţă suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane
Canada a anunţat marţi intrarea în vigoare pe 8 septembrie a unor suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie ...