Inundațiile fac ravagii, numărul caselor asigurate crește timid. Cât au încasat românii asigurați și de ce ajutorul de la stat este apă de ploaie

21 07. 2021
inundatii3_33426900

Anul acesta, numărul caselor asigurate împotriva dezastrelor în România a depășit, în premieră, 1, 8 milioane, în creștere de la 1,75 milioane la finalul lui 2020. În ciuda acestui avans firav, procentul locuințelor asigurate nu reușește să atingă pragul de 20% , în condițiile în care în România există circa 9 milioane de locuințe. Teoretic, pe medie una din cinci locuinșe din România este asigurată, însă în practică lucrurile stau mai rău.

Aceasta pentru că Bucureștiul, Ilfovul și câteva județe din Banat și Ardeal au un procent mult peste medie, în timp ce majoritatea celorlalate județe stau undeva între 10 și 15% grad de acoperire. Mai mult, dacă facem raportul urban/rural, vom vedea că la țară, acolo unde inundațiile lovesc cel mai puternic, abia dacă este asigurată o locuință din 10.

Aceasta în ciuda faptului că asigurarea este și obligatorie și costă și doar 20 de euro pe an, pentru o despăgubire maximă de 20.000 de euro, suficientă pentru a ridica o casă nouă sau măcar pentru a aduce reparații capitale unei locuințe de la țară. Oamenii preferă să stea la mila statului, al cărui ajutor nu este însă niciodată suficient. Suma oferită de stat se oprește la 7.500 de lei, adică în jur de 1.500 de euro, evident prea puțin chiar și pentru a repara o locuință afectată substanțial de ape.

Pool-ul de Asigurarea Împotriva Dezastrelor (PAID), societatea care emite asigurările obligatorii și plătește daunele, a înregistrat în prima jumătate a acestui an 301 dosare de daună, față de 458 în perioada similară a anului trecut. Doar pe inundații au fost 169 de dosare în primele șase luni.  Suma totală plătită în primul semestru al lui 2021 a ajuns la peste 2,1 milioane de lei, cu circa 400.000 de lei mai mult decât în 2020.

PAID emite asigurarea PAD, obligatorie prin lege. Costul acestei asigurări este de 20 de euro pe an, sau sub 2 euro pe lună, în timp ce suma maximă care poate fi primită în caz de daună este de 20.000 de euro. Pe PAD sunt acoperite trei riscuri catastrofale adică cutremur, inundație și alunecări de teren.

La mâna autorităților locale și centrale. O lege nouă privind asigurarea locuinței zace în Parlament de ani de zile

Deși asigurarea este obligatorie, iar lipsa ei presupune o amendă de 500 de lei, adică de cinci ori costul poliței, în practică metodele de constrângere nu există. Aceasta pentru că amenda ar trebui aplicată de autoritățile locale, care  nu au niciun interes să o facă, pentru a nu supăra electoratul. Totuși, chiar și fără a aplica amenzi, autoritățile locale pot ajuta mult la creșterea numărului de case asigurate. Se vede implicare lor la Arad, Timișoara și, mai ales la Brașov, primul oraș din România unde sunt asigurate mai mult de jumătate din locuințe. Acolo, primarul a decis să emită peste o sută de mii de notificări către proprietarii care nu aveau casele asigurate. Rezultatul aproapte imediat a fost că 60.000 de brașoveni au încheiat o poliță PAD, după cum a afirmat Nicoleta Radu, directorul PAID. Procente mari de locuințe asigurate se găsesc și în Arad ori Timișoara, tot ca urmare a implicării autorităților. Metodele prin care administrație locală poate promova această formă de protecție sunt multiple, în condițiile în care orice cetățean are contact cu o structură a administrației (de la taxe locale la primărie) măcar o dată pe an.

Pe de altă parte, PAID împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) au inițiat deja de câțiva ani o lege menită să schimbe actualele condiții în care lucrează PAID, să adauge riscuri noi și metode de vânzare noi. Legea stă de ani de zile în Parlament, fără a fi băgată în seamă serios.

Iată cum ar putea arăta noua asigurare obligatorie și noul PAID, dacă parlamentarii se vor opri, la un moment dat, asupra propunerii de lege