Invazie în Polonia de șoferi din țările vecine, care caută să cumpere cantități cât mai mari din una dintre cele mai ieftine benzine din UE

Programul Guvernului polonez de plafonare a preţurilor carburanţilor la pompă îi atrage pe şoferii din ţările vecine să treacă graniţa şi să alimenteze cu una dintre cele mai ieftine benzine din Uniunea Europeană, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 25 mai 2026, 21:25
Invazie în Polonia de șoferi din țările vecine, care caută să cumpere cantități cât mai mari din una dintre cele mai ieftine benzine din UE

Acest fenomen a fost observat pentru prima dată de economiştii băncii PKO Bank Polski SA, după ce datele privind vânzările cu amănuntul au arătat luni o creştere cu 13,4% a vânzărilor de combustibili în aprilie faţă de martie. Datele statistice oficiale nu se potrivesc cu propriile date ale băncii, care au arătat că tranzacţii cu cardul personal la benzinării au rămas practic neschimbate luna trecută.

Saltul de două cifre al vânzărilor de combustibili „s-a datorat, probabil, creşterii cererii din partea companiilor sau a entităţilor străine”, au declarat economiştii băncii PKO, conduşi de Piotr Bujak. „Cheltuielile cu cardul ale clienţilor PKO la staţiile de alimentare au rămas stabile în această perioadă”, au adăugat economiştii celei mai mari bănci poloneze.

De la începutul lunii aprilie, Polonia a redus taxele pe combustibili şi plafonat preţurile la pompă, pentru a-şi proteja consumatorii de consecinţele războiului din Iran asupra preţurilor la energie. Ministrul de Finanţe, Andrzej Domanski, a declarat luni că, cel mai probabil, Polonia va prelungi măsura până în luna iunie.

Plafonarea preţului carburanţilor costă contribuabilii polonezi aproximativ 1,6 miliarde de zloţi (440 de milioane de dolari) pe lună. Un litru de benzină Eurosuper 95 a costat în medie 1,49 de euro (1,74 de dolari) săptămâna trecută în Polonia, al doilea cel mai mic preţ din UE, după cel din Malta, conform celor mai recente date ale executivului blocului comunitar.

Grupul Orlen SA, cel mai mare distribuitor de combustibil din Polonia, a declarat că vânzările sale totale nu au fost influenţate în mod semnificativ de turiştii care vin să facă plinul în Polonia, adăugând că va oferi alte detalii după publicarea rezultatelor pe primul trimestru, în data de 28 mai.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Raed Arafat, despre acuzația privind elicopterul adus prin contrabandă: Este de o gravitate deosebită faptul că acuzaţia ignoră poziţiile oficiale de DGV la solicitările Parchetului
Raed Arafat, despre acuzația privind elicopterul adus prin contrabandă: Este de o gravitate deosebită faptul că acuzaţia ...
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a venit, luni, cu noi lămuriri în legătură cu dosarul penal în care este acuzat de contrabandă în legătură cu......
Dragoș Pîslaru: În zona de salarizare publică sunt 151 de sporuri, noi eliminăm 87 dintre acestea
Dragoș Pîslaru: În zona de salarizare publică sunt 151 de sporuri, noi eliminăm 87 dintre acestea
Noul proiect de Lege a salarizării unitare în domeniul bugetar elimină 87 de sporuri din 151, deci o reducere de aproape ...
Bugetarii ale căror salarii scad după intrarea în vigoare a legii salarizării unice vor primi o diferență salarială tranzitorie (proiect)
Bugetarii ale căror salarii scad după intrarea în vigoare a legii salarizării unice vor primi o diferență salarială ...
Personalul bugetar ale cărui salarii vor fi mai mici după aplicarea noii legi a salarizării va beneficia de o diferenţă ...
Banca Centrală a Rusiei a depus a doua plângere la Tribunalul General al UE privind activele sale înghețate
Banca Centrală a Rusiei a depus a doua plângere la Tribunalul General al UE privind activele sale înghețate
Banca Centrală a Rusiei a anunţat luni că a depus a doua plângere la Tribunalul General al Uniunii Europene, în care ...