Investitorii mizează pe un nou sezon de câștiguri, dar rezultatele băncilor pot aduce surprize

Anul acesta, analiștii se așteaptă ca bursa de pe Wall-Street să celebreze perioada de vacanță cu un sfârșit de iulie și august profitabil. Iar asta datorită sezonului de câștiguri din trimestrul al doilea. Potrivit unei analize realizate de compania de brokeraj pe burse internaționale XTB, sentimentul de pe piețe, pentru a doua jumătate a anului, ar putea fi determinat de aceste rezultate. Pe de altă parte, datele mai slabe din sectorul bancar ar putea influența Federal Reserve să stopeze politica de înăsprire a dobânzilor. Acest peisaj mixt naște câteva întrebări: va fi ultimul trimestru al acestui an la fel de reușit ca cel precedent? Vom vedea impactul creșterii ratelor de dobândă în rezultatele și previziunile companiilor? La ce să ne așteptăm de la sezonul de raportări financiare de pe Wall Street?
XTB Polonia - vin, 14 iul. 2023, 16:34
Investitorii mizează pe un nou sezon de câștiguri, dar rezultatele băncilor pot aduce surprize

Prima jumătate a acestui an a fost una record în ceea ce privește randamentele pe Nasdaq (US100), în contextul anilor istorici. Indicele companiilor tehnologice a obținut o creștere solidă, de 40%. Dacă anul în curs s-ar încheia cu un astfel de randament, s-ar plasa în topul celor mai buni cinci ani, cu cea mai bună rată de rentabilitate, și asta într-un mediu în care dobânzile sunt atât de ridicate.

Așadar, piețele sunt optimiste după rezultatele excepțional de bune din primul semestru, care au surprins piața și au determinat randamente ridicate ale indicilor. Însă tocmai aceste date pozitive ar putea constitui baza unei potențiale dezamăgiri. Impactul ratelor mai mari de dobândă este întotdeauna întârziat, iar schimbarea poate dura de la câteva luni până la 1-2 ani.

În săptămânile următoare vom afla dacă dobânzile ridicate au început să reducă lichiditățile din bilanțurile companiilor. În ciuda datelor macroeconomice în scădere și a numeroaselor provocări, Wall Street continuă să dea dovadă de o forță considerabilă. Cu toate acestea, se pune întrebarea dacă rezultatele companiilor vor justifica o creștere suplimentară a dobânzii cheie după o primă jumătate de an record.

Dacă ne uităm la datele concrete, perspectivele nu par negative. Unele companii au publicat deja rapoartele pentru al doilea trimestru al anului 2023. Până acum, rezultatele sunt încurajatoare, companiile depășind în medie estimările cu +3%. Potrivit previziunilor Bloomberg, se așteaptă ca intervalul aprilie – iunie să fie al treilea trimestru consecutiv de scădere anuală a profitului net. În același timp, se așteaptă ca acesta să fie și ultimul trimestru cu o dinamică negativă.

Începând cu ultimul trimestru din 2022, dinamica anuală a fost de -0,1%, -7,5%, respectiv -7,1%. În acest trimestru, adică în T3 2023, se așteaptă ca profitul net mediu al companiilor din S&P 500 să crească cu 0,3% de la an la an.

 

Băncile, în umbra unei crize sistemice

Atenția investitorilor se va concentra pe rezultatele companiilor din domeniul tehnologiei și pe sectorul bancar. Acesta din urmă va da startul sezonului de câștiguri vineri, 14 iulie. Rapoartele financiare care vor semnala mai clar mersul pieței de capital sunt prezentate de bănci importante precum JPMorgan Chase & Co., Citigroup Inc. și Wells Fargo & Co.

Potrivit previziunilor analiștilor, se așteaptă ca ratele mai mari ale dobânzilor din trimestrul anterior să susțină rezultatele sectorului bancar în ceea ce privește veniturile din dobânzi și să echilibreze slăbiciunea diviziilor de investiții și tranzacționare. Veniturile totale prognozate ale instituțiilor financiare ar trebui să crească cu 13,2%. Venituri mai mari, însă, nu înseamnă profituri mai mari.

Marjele băncilor sunt limitate deoarece economiile sunt relocate pentru a obține dobânzi mai bune la depozite. Printre pozițiile de urmărit se vor număra ritmul ieșirilor nete de depozite și o încetinire a creditării, în special în ceea ce privește băncile regionale. Mai jos sunt prezentate previziunile pentru cele trei bănci principale din SUA.

JP Morgan: se așteaptă ca banca să înregistreze venituri totale de 39,3 miliarde de dolari, reprezentând o creștere de 28% față de anul precedent, la un profit net cu aproape 42% mai mare, până la 12,2 miliarde de dolari.

Citigroup: se așteaptă ca rezultatele să fie mai slabe de la an la an. Profitul net este așteptat să scadă cu 35%, la 2,82 miliarde de dolari. Per total, se estimează ca profitul pe acțiune să fie de 1,3 dolari (de la2,19 dolari în primul trimestru). Principalul factor al rezultatelor slabe vor fi profiturile mici din tranzacționarea instrumentelor de datorie.

Wells Fargo & Co: prognoza o arată ca una dintre băncile cu cele mai bune rezultate de la un an la altul. Se așteaptă ca profitul pe acțiune să urce cu 53%, la 1,13 dolari.

Criza bancară de la jumătatea primului trimestru al acestui an pare să fi fost depășită. Cu toate acestea, instituțiile financiare s-ar putea confrunta acum cu riscul unor cerințe suplimentare de capital propuse de Fed. Propunerea ar urma să reducă pragul de capital de la 700 de miliarde de dolari la 100 de miliarde de dolari în active.

Mai multe bănci ar trebui să respecte reguli mai stricte privind capitalul bazat pe risc: asta ar presupune alocarea de resurse pentru a asigura respectarea reglementărilor. Iar acest lucru ar putea reduce profitabilitatea pe termen scurt. Deși aceste măsuri vizează consolidarea sistemului bancar, ele ar putea avea un impact temporar asupra veniturilor financiare. Chiar și așa, pe termen lung, noile măsuri vor permite construirea unui sistem mai rezistent la șocuri, reducerea riscurilor și sprijinirea creșterii economice.

 

Sectorul tehnologic, rol de ghidaj pe Wall Street

Sectorul tehnologic a fost principala forță motrice din spatele creșterii euforice a indicilor S&P 500 și Nasdaq din ultimele luni. Profiturile au fost impulsionate de previziunile optimiste din sectorul semiconductorilor și de boom-ul soluțiilor de inteligență artificială și al hardware-ului necesar pentru antrenarea modelelor.

Evaluările ridicate și concentrarea profiturilor în câteva companii de top cu capitalizare mare fac ca acest sector să fie deosebit de vulnerabil la dezamăgirea investitorilor, chiar și în cazul unor rezultate satisfăcătoare. Iar potrivit estimărilor, așteptările sunt destul de mari.

Se prognozează ca Alphabet să își mențină seria de rezultate bune, cu profituri pe acțiune mai mari atât de la un trimestru la altul, cât și de la un an la altul. EPS prognozat este de 1,32 dolari, sau cu 9,2% mai mare față de anul trecut. De asemenea, se așteaptă ca veniturile companiei să urce cu 4,3%, la 72,7 miliarde de dolari. Pe de altă parte, pentru Microsoft, previziunile analiștilor anticipează o creștere și mai mare a veniturilor, de până la 6,9% de la un la altul, la 55,5 miliarde de dolari. De asemenea, este prognozată o creștere de 14,7% a profitului pe acțiune, la 2,56 dolari.

Cu toate acestea, compania care are șanse să adune toată atenția investitorilor este Nvidia. Acest lucru nu este o coincidență. Nu cu mult timp în urmă, atenția presei a fost atrasă de faptul că, pe valul euforiei din jurul inteligenței artificiale, capitalizarea companiei a depășit prestigiosul prag de 1.000 de miliarde de dolari. Conducerea companiei a decis ca brandul să devină un adevărat hub al inteligenței artificiale, iar aplicațiile produselor Nvidia se văd chiar și în sectorul descoperirii de medicamente.

În spatele promisiunilor mărețe stau și așteptări mari. Consensul presupune că EPS (câștigul pe acțiune) ajustat al companiei va ajunge la 2,05 dolari pe acțiune, cu doar 301% mai mult decât în urmă cu un an. Veniturile ar trebui să ajungă la 11 miliarde de dolari (+64,5% față de anul precedent). Interesant este faptul că impulsul de creștere ar trebui să se reflecte în datele trimestriale în sine (EPS +87%; venituri +53%). Prin urmare, așteptările sunt mari, iar timpul va arăta dacă aceste cifre vor confirma.

Potrivit XTB, sezonul câștigurilor are șansa de a fi un eveniment cheie pentru sentimentul din a doua jumătate a anului curent. Există multe semne de întrebare și chiar mai multe răspunsuri potențiale. Un lucru este cert: piața va urmări îndeaproape datele, iar investitorii activi ar trebui să mențină o vigilență deosebită, deoarece acest sezon al câștigurilor poate aduce multe emoții.

 

Despre XTB

Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2005, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum 13 piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 721.000 de clienți.

Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 5.700 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pe Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume.

Avertisment cu privire la riscuri

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 79% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

Te-ar mai putea interesa și
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: APIA a deblocat plățile către fermieri. Săptămâna aceasta a plătit 1,5 miliarde de lei
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: APIA a deblocat plățile către fermieri. Săptămâna aceasta a plătit 1,5 miliarde ...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată pentru fermieri, în această săptămână, suma totală de aproximativ 1,5 miliarde de lei, a anunţat vineri......
Comisia Europeană cere gigantului american Meta informații suplimentare despre opțiunea „fără reclame” pentru Facebook și Instagram
Comisia Europeană cere gigantului american Meta informații suplimentare despre opțiunea „fără reclame” pentru ...
Comisia Europeană a solicitat, vineri, grupului Meta să furnizeze mai multe informaţii privind abonarea la opţiunea "fără ...
Olaf Scholz se opune în continuare livrării de rachete Taurus către Ucraina, în ciuda apelurilor partenerilor de guvernare și a opoziției
Olaf Scholz se opune în continuare livrării de rachete Taurus către Ucraina, în ciuda apelurilor partenerilor de guvernare ...
Cancelarul social-democrat german Olaf Scholz a reafirmat vineri, într-o declaraţie acordată agenţiei DPA, că rachetele ...
Bruxelles-ul vrea să negocieze un acord pentru ca Uniunea Europeană să se poată retrage din Tratatul privind Carta Energiei
Bruxelles-ul vrea să negocieze un acord pentru ca Uniunea Europeană să se poată retrage din Tratatul privind Carta Energiei
Comisia Europeană a îndemnat vineri statele membre să nu se opună reformelor pe care vrea să le aducă unui tratat internaţional, ...