De vineri, Nuclearelectrica se va tranzacţiona la Bursă

Investitorii pot tranzacţiona de vineri drepturile de alocare emise de Nuclearelectrica (SNN) în oferta publică prin care a vândut 10% din propriile acţiuni şi s-a listat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - mie, 02 oct. 2013, 16:28
De vineri, Nuclearelectrica se va tranzacţiona la Bursă

Nuclearelectrica a derulat în perioada 9 – 20 septembrie o ofertă prin care a atras 281,8 milioane lei (63 milioane euro) prin vânzarea a 10% din acţiuni, suma minimă vizată prin această operaţiune.

În cadrul operaţiunii, compania de stat a emis drepturi de alocare pentru acţiunile pe care investitorii le-au cumpărat, astfel că aceştia vor putea tranzacţiona mai repede acţiunile care le revin, deşi nu le au încă în portofolii.

Drepturile de alocare vor fi listate vineri la Bursa de la Bucureşti şi vor putea fi tranzacţionate la fel ca acţiunile.

Nuclearelectrica a atras 312,4 milioane lei (69,8 milioane euro) printr-o majorare de capital în care a emis acţiuni reprezentând 11,077% din capitalul social. Un pachet de 10% din acţiuni a fost scos la vânzare la bursă printr-o ofertă publică iniţială în vederea listării, iar diferenţa de 1,077% din titluri a fost cumpărată de Fondul Proprietatea (FP), în baza dreptului de preferinţă. FP a cumpărat acţiunile care i-au revenit pentru 30,6 milioane lei (6,8 milioane euro).

Investitorii instituţionali şi investitorii mari de retail au cumpărat acţiunile la preţul de 11,2 lei, preţul minim din ofertă, iar micii investitori de retail la preţuri de 10,304 lei (8% discount acordat pentru subscrierile din primele 3 zile ale ofertei) şi 10,864 lei (3% discount pentru subscrierile din a patra zi a ofertei).

Investitorilor instituţionali le-au fost alocate acţiuni reprezentând 85% din ofertă, investitorii mari de retail au avut destinat un pachet de 5% din titluri, iar micii investitori 10%.

Astfel, instituţionalii au cumpărat acţiuni de 241,5 milioane lei (54,2 milioane euro), cei de retail de 14,2 milioane lei (3,2 milioane euro), iar micii investitori au achiziţionat titluri de 26,1 milioane lei (5,8 milioane euro).

Micii investitori au plasat 3.552 de ordine în valoare de 214,8 milioane lei (48,2 milioane euro), înregistrându-se astfel o suprasubscriere de 5,6 ori. Astfel, fiecare investitori primeşte doar 17% din acţiunile subscrise.

Tranşa mare (de peste 15.000 de acţiuni) a fost suprasubscrisă de 2,3 ori, sumele plasate de aceşti investitori cumulând 44 milioane lei (9,9 milioane euro). Pe această tranşă au fost plasate 69 de ordine, iar investitorii vor primi 43% din acţiunile subscrise.

Pe tranşa investitorilor instituţionali nu sunt publice numărul de ordine plasate şi volumul de acţiuni solicitat, singurele detalii fiind că şi acest segment a fost suprasubscris.

Investitorii de retail, atât cei mici, cât şi cei de pe tranşa mare, au plasat ordinele de subscriere la preţul maxim de 15 lei, iar investitorii instituţionali au putut subscrie la orice cotaţie din intervalul 11,2 lei şi 15 lei. Preţul final din ofertă a fost stabilit în funcţie de subscrierile investitorilor instituţionali, iar pentru micii investitori de retail s-au aplicat discounturile de 8% şi, respectiv, 3%, în funcţie de perioada când au subscris.

În acest an statul a vândut pe bursă 15% din acţiunile Transgaz Mediaş (TGN), printr-o oferă publică secundară, şi a listat Nuclearelectrica, prin ofertă publică iniţială. Până la sfârşitul anului va fi listat la bursă, prin ofertă publică iniţială, şi producătorul de gaze Romgaz Mediaş.

Listările la bursă ale unor pachete minoritare de acţiuni ale statului la companii energetice au fost amânate de mai multe ori în ultimii ani.

Te-ar mai putea interesa și
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din 2022 încoace
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din ...
Fermierii au generat anul trecut 117,7 miliarde de lei din producția agricolă realizată, cu peste 17% mai mult decât în 2024, un an agricol foarte slab....
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut prima companie către liderul Safety Broker, unde a fost un an director
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut ...
Antonio Babeti, fondatorul Globasig, intermediar de asigurări important vândut la începutul anului 2024 către Safety ...
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Avicarvil, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, parte a grupului antreprenorial Carmistin, ...
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, ...