Iohannis a solicitat Grupului de Lucru Interinstituţional să evalueze toate implicațiile economice ale epidemiei de coronavirus

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, miercuri, Grupului de Lucru Interinstituţional "să analizeze şi să evalueze realist" implicaţiile economice ale COVID-19 la nivel macroeconomic şi sectorial, informează Agerpres.
Economica.net - mie, 11 mart. 2020, 14:48
Iohannis a solicitat Grupului de Lucru Interinstituţional să evalueze toate implicațiile economice ale epidemiei de coronavirus

„Solicit acestui Grup de lucru să analizeze şi să evalueze realist toate implicaţiile economice determinate de COVID-19 la nivel macroeconomic, dar şi sectorial. Trebuie să fim cu toţii conştienţi ca măsurile trebuie să ţină cont de interesele angajaţilor, ale companiilor, ale bugetului şi toate acestea necesită diverse implicaţii şi scenarii. Aceste evaluări vor fundamenta măsurile economice şi sociale necesare pentru prevenirea unor blocaje, pentru susţinerea sectoarelor economice afectate şi pentru asigurarea sustenabilităţii financiare şi bugetare, în special în contextul complicat în care ne găsim. Suntem în discuţii cu Banca Naţională, cu băncile comerciale, cu Ministerul Finanţelor, pentru a preîntâmpina blocaje de natură birocratică. Responsabilitatea şi prudenţa trebuie să ghideze permanent exerciţiul de comunicare publică pe tema efectelor economice ale COVID-19, pentru a nu genera mai multă incertitudine şi mai multă neîncredere. Am convingerea fermă că împreună, prin colaborarea strânsă a tuturor instituţiilor şi actorilor implicaţi, vom reuşi să obţinem rezultatele concrete pe care le dorim cu toţii”, a spus şeful statului la începutul primei reuniuni a grupului de lucru GLI-ECOROM.

El a arătat că acest grup de lucru interinstituţional trebuie să determine cu celeritate amploarea efectelor preconizate asupra economiei României, pe fondul extinderii epidemiei de coronavirus.

„Mesajul principal pe care doresc să îl adresez este să evaluăm în mod prudent şi responsabil implicaţiile economice şi sociale, să nu minimalizăm impactul economic al acestei crize, care se tot extinde în plan regional şi european. Este esenţial să identificăm cele mai adecvate mecanisme şi instrumente prin care să protejăm nu doar sănătatea cetăţenilor noştri, care este extrem de importantă, ci şi funcţionarea economiei şi a societăţii noastre în ansamblu, care sunt, de asemenea, extrem de importante pentru noi toţi”, a arătat Iohannis.

Şeful statului a indicat că evaluările şi previziunile economice formulate de instituţii cu atribuţii în domeniu trebuie să permită o anumită predictibilitate şi o reacţie instituţională constructivă rapidă şi eficientă.

„Susţin implicarea mediului de afaceri, pentru ca împreună să evaluăm amplitudinea efectelor economice ale acestei epidemii de coronavirus. Trebuie să avem o bază bine fundamentată a unor măsuri de susţinere a economiei, care să prevină posibilele efecte negative, generatoare de riscuri şi vulnerabilităţi la scară macroeconomică”, a mai afirmat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis prezidează prima reuniune a Grupului de Lucru Interinstituţional pentru evaluarea impactului economic, financiar şi bugetar asupra României generat de efectele COVID-19 (GLI-ECOROM).

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi clare şi cheltuieli pe care statul le poate susţine, în......
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, ...