Iohannis: Am cerut sprijinul Franţei pentru aderarea României la Schengen. Reacţia lui Francois Hollande

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la Paris, în cadrul conferinţei comune de la Palatul Elysee cu preşedintele Francois Hollande, că a solicitat sprijinul Franţei pentru aderarea României la Spaţiul Schengen şi că şi-a exprimat încrederea că o astfel de decizie va fi adoptată curând, scrie Mediafax. Preşedintele Franţei, Francois Hollande a declarat, despre aderarea României la spaţiul Schengen, că ţara noastră este pregătită să îşi ia "unele angajamente" în această privinţă.
Economica.net - mar, 10 feb. 2015, 15:37
Iohannis: Am cerut sprijinul Franţei pentru aderarea României la Schengen. Reacţia lui Francois Hollande

Klaus Iohannis a declarat că principalele repere ale relaţiei bilaterale dintre cele două state privesc cooperarea economică, în numeroase domenii, precizând că un aspect deosebit de important pentru autorităţile de la Bucureşti este cel al imaginii pe care o au, în Franţa, România şi comunitatea românească din Hexagon.

”Suntem încrezători că fapte izolate, atunci când sunt tratate cu luciditate şi moderaţie, nu pot avea un efect de durată asupra unei lungi relaţii de respect reciproc şi colaborare politică şi culturală”, a spus Iohannis.

Preşedintele Iohannis a declarat că a solicitat preşedintelui Hollande sprijin în eforturile României în combaterea oricărui „discurs care reduce o relaţie solidă la clişee”.

”Am solicitat sprijinul Franţei pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Am exprimat încrederea că o astfel de decizie, privind aderarea României la Schengen, va putea fi adoptată cât mai curând posibil”, a precizat şeful statului.

 

Vezi continuarea articolului şi VIDEO, pe Mediafax.ro.

 

Preşedintele francez a declarat că în cadrul discuţiilor cu preşedintele Klaus Iohannnis, au fost evocate mai multe subiecte politice, printre care şi Uniunea Europeană, unde ambele ţări sunt angajate împreună.

Hollande a amintit că, joi, va avea loc un Consiliu European, unde vor fi abordate chestiuni importante, precum securitatea.

”Ne-am pus de acord ca în acest Consiliu să fie luate decizii pentru a controla deplasările, programul PNR, precum şi decizii, pentru a face controale ferme pe internet şi pentru a distruge aceste site-uri Internet care permit radicalizarea populaţiei”, a spus preşedintele Hollande.

Francois Hollande s-a referit în discursul său şi la spaţiul Schengen, un subiect extrem de important pentru pentru România.

”România este pregătită să îşi ia unele angajamente (..) Vreau ca la Consiliu, joi, la Consilul European, să ne putem coordona, pe toate dispoziţiile ce ţin de frontiere, pentru a controla mai bine intrările şi ieşirile pe continentul european”, a declarat Hollande, precizând că se doreşte, astfel, să se prevină plecările unor „combatanţi” în străinătate, şi să fie informaţi de mişcările lor.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...