Iohannis către sindicaliştii din BNS: Cei care v-au dat cu o mână înainte de alegeri, v-au luat înapoi cu două

Preşedintele Klaus Iohannis a adresat, marţi, un mesaj participanţilor la Congresul Blocului Naţional Sindical în care afirmă că este nevoie de stabilitate legislativă în ce priveşte piaţa muncii şi le cere sindicaliştilor să dea dovadă de responsabilitate în negocieri cu ceilalţi actori sociali, şeful statului amintindu-le celor de la BNS că ”cei care v-au dat cu o mână înainte de alegeri, v-au luat înapoi cu două, la puţină vreme după ce au venit la putere”.
Economica.net - mar, 01 nov. 2016, 15:30
Iohannis către sindicaliştii din BNS: Cei care v-au dat cu o mână înainte de alegeri, v-au luat înapoi cu două

„Ne-am întâlnit prima dată la câteva luni după ce am preluat mandatul de Preşedinte şi am spus atunci că îmi doresc un dialog real, nu unul mimat ori formal, cu actorii din zona dialogului social. Ca mediator între stat şi societate, ştiu că fără un astfel de dialog onest şi responsabil este greu de crezut că problemele cu care se confruntă sectorul economic, administraţia publică, sistemul sanitar sau cel de educaţie vor putea fi surmontate”, se arată în mesajul adresat de Klaus Iohannis delegaţilor de la Congresul BNS, la 25 de ani de la înfiinţarea acestui organism.

Şeful statului a afirmat că actorii sociali trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi i-a pus în gardă pe sindicalişti asupra promisiunilor politicienilor făcute în campania electorală.

„Mă aştept însă de la toţi actorii sociali la responsabilitate. Veţi reuşi să oferiţi sentimentul fundamental al siguranţei celor pe care îi reprezentaţi şi să le îmbunătăţiţi considerabil viaţa doar dacă mobilizarea colectivă în perioadele de negociere pe probleme profesionale, economice şi sociale nu se va face în detrimentul securităţii sociale a altora. Ştiţi foarte bine că, de cele mai multe ori, cei care v-au dat cu o mână înainte de alegeri, v-au luat înapoi cu două, la puţină vreme după ce au venit la putere”, a avertizat Iohannis, cerându-le apoi celor de la BNS să evalueze cu atenţie partenerii de discuţie.

Preşedintele a mai apreciat că domeniul legislaţiei muncii are nevoie de mai multă stabilitate şi de coerenţă. „Avem nevoie de consens şi de o abordare pe termen lung care să consolideze respectarea drepturilor sociale. Ştim cu toţii că este necesară o mai mare stabilitate legislativă în ceea ce priveşte piaţa muncii, o legislaţie coerentă care să asigure egalitatea de şanse, sprijinirea grupurilor dezavantajate şi stimularea progresului individual”, se mai arată în mesajul lui Iohannis care a fost prezentat de către Andrei Muraru, consilier Prezidenţial la Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de Parlamentul......
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de ...
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...