Iohannis: Constat cu dezamăgire că investiţiile publice sunt tot mai reduse

Preşedintele Klaus Iohannis se declară dezamăgit de faptul că investiţiile publice sunt tot mai reduse, punctând că Guvernul solicită "paradoxal" spaţiu fiscal-bugetar pentru investiţii.
Economica.net - mar, 26 mai 2015, 16:36
Iohannis: Constat cu dezamăgire că investiţiile publice sunt tot mai reduse

„În ceea ce priveşte investiţiile publice, constat cu dezamăgire că acestea sunt tot mai reduse. Guvernul solicită, paradoxal, spaţiu fiscal-bugetar pentru investiţii. Dar execuţia bugetară este cu mult în urmă în privinţa cheltuielilor de capital şi a proiectelor susţinute din fonduri europene. În ultimii ani, România a reuşit să recupereze unele decalaje şi să obţină stabilitatea macroeconomică necesară unor proiecte importante pe termen mediu şi lung. Însă progresul şi prosperitatea nu sunt garantate. Viitorul depinde de capacitatea noastră de a promova şi consolida instituţiile, valorile şi beneficiile economiei de piaţă”, a spus Iohannis, marţi, la evenimentul organizat de Consiliul Investitorilor Străini privind lansarea „Cărţii Albe 2015: Reconstruirea încrederii”.

El a subliniat, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, că „obiectivul nostru principal este de a reconstrui încrederea investitorilor şi întreprinzătorilor în mediul de afaceri românesc”.

„E timpul să o luăm de la capăt, cu o schimbare de paradigmă. Progresul României nu poate fi decât rezultatul unui nou model de dezvoltare, axat pe competitivitate, care să stimuleze antreprenoriatul şi inovaţia, crearea de valoare adăugată şi crearea de locuri de muncă productive, bine plătite. Prosperitatea se obţine, în primul rând, prin încurajarea iniţiativei private. Soluţiile trebuie căutate în susţinerea, deopotrivă, a investiţiilor străine şi a capitalului românesc”, a declarat şeful statului.

Iohannis a subliniat că anul 2015 aduce semne de revenire în privinţa investiţiilor străine directe, arătând însă că este greu de crezut că nivelurile record ale perioadei de dinaintea crizei vor mai putea fi recuperate în următorii ani.

„După scăderea din 2014, sperăm că mediul de afaceri românesc începe să răspundă din ce în ce mai bine aşteptărilor investitorilor. Pe de altă parte, trebuie să ne preocupe, în egală măsură, susţinerea investiţiilor autohtone. Capitalul românesc, prin natura sa, reprezintă un element de stabilitate şi un câştig sigur în beneficiul dezvoltării economice naţionale. Însă România beneficiază de prea puţine firme cu capital privat integral românesc care au ajuns la un nivel considerabil de dezvoltare”, a adăugat el.

Şeful statului a arătat şi că performanţele firmelor şi întreprinzătorilor depind de calitatea regulilor în care îşi desfăşoară activitatea, arătând că este esenţială îmbunătăţirea calităţii instituţionale a mediului de afaceri.

„Transparenţa, predictibilitatea şi stabilitatea sunt premise importante pentru stimularea investiţiilor şi a antreprenoriatului. (…) Guvernul nu mai trebuie să schimbe regulile, în mod imprevizibil, chiar „în timpul jocului”. Cazuri precum „taxa pe stâlp” sau chiar exemplul foarte recent al impozitării bacşişului denotă lipsă de viziune şi pripeală, ceea ce creează imprevizibilitate. Exact opusul a ce se aşteaptă în mediul de afaceri. Autorităţile publice sunt primele care trebuie să demonstreze profesionalism şi responsabilitate în relaţia cu mediul de afaceri. Suntem conştienţi că România are de rezolvat numeroase carenţe instituţionale. Mă refer aici la plata impozitelor, la evaziunea sistemică, la povara fiscală ridicată asupra muncii, dar mai ales la fenomenul corupţiei, care subminează subtil, dar sigur dezvoltarea economică”, a spus Iohannis.

Preşedintele a menţionat că trebuie creat un cadru în care să poată fi valorificate oportunităţile de care dispun anumite sectoare, cum ar fi agricultura sau sectorul energetic.

„Dezvoltarea agriculturii necesită însă industrializare şi capitalizare. Creşterea investiţiilor în infrastructura agricolă şi adoptarea de măsuri care să încurajeze activitatea micilor fermieri sunt elemente esenţiale. (…). Nu este însă suficient să ştim că avem un potenţial agricol imens, ci trebuie să valorificăm în mod real acest avantaj, nu doar conjunctural, ci ca o sursă constantă de creştere economică”, a spus el.

Şeful statului a arătat că energia trebuie să devină un vector constant al competitivităţii economice. „România are nevoie de o strategie energetică articulată. Apoi, prin investiţii susţinute şi printr-un mediu competitiv, România are potenţialul de a deveni un actor regional important. În foarte multe domenii, mediul de afaceri invocă nevoia de capital investiţional. Însă nu neapărat banii sunt problema, ci mai degrabă calitatea politicilor prin care urmărim atragerea lor, fie că ne referim la investiţiile străine, fie la atragerea de fonduri europene. La acest din urmă capitol România, din păcate, are numeroase carenţe administrative, care ţin rata de absorbţie a fondurilor europene, în prezent, la doar 54%. Aceasta este, fireşte, sursă majoră de nonperformanţă, ca să nu spun chiar contraperformanţă”, a adăugat Iohannis.

El a completat că dezvoltarea pieţei de capital şi a sistemului financiar, în general, constituie altă direcţie strategică. „O piaţă de capital mai dinamică ne va ajuta să mobilizăm resurse investiţionale pentru susţinerea întreprinzătorilor autohtoni şi să asigurăm accesul eficient şi facil al investitorilor străini la piaţa locală. IMM-urile, firmele mici şi startup-urile necesită o atenţie aparte. Micii întreprinzători au nevoie de un sistem financiar uşor accesibil, stabil şi care să le ofere diverse alternative de finanţare. Este important să creăm un cadru care să vină în sprijinul dezvoltării lor”, a argumentat preşedintele Iohannis.

În opinia sa, încrederea este esenţială în relaţia dintre stat şi cetăţean. „Avem nevoie de un stat care să reprezinte punctul de sprijin al mediului de afaceri şi nu invers”, a completat şeful statului.

Te-ar mai putea interesa și
Transelectrica pune centrale fotovoltaice și baterii la 29 de stații de transformare. Beneficii în funcționarea SEN
Transelectrica pune centrale fotovoltaice și baterii la 29 de stații de transformare. Beneficii în funcționarea SEN
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA avansează în derularea investiției de instalare de centrale fotovoltaice (CEF) și sisteme de stocare a energiei electrice......
Norvegia a vândut petrol de 6 miliarde de dolari în doar o lună, cea mai mare valoare din istorie
Norvegia a vândut petrol de 6 miliarde de dolari în doar o lună, cea mai mare valoare din istorie
Valoarea exporturilor de ţiţei ale Norvegiei a crescut în luna martie până la un nivel record, în contextul izbucnirii ...
Măsurile de răspuns la noul şoc energetic nu ar trebui să deraieze mersul consolidării bugetare – Consiliul Fiscal
Măsurile de răspuns la noul şoc energetic nu ar trebui să deraieze mersul consolidării bugetare – Consiliul Fiscal
Adoptarea măsurilor de răspuns la noul şoc energetic nu ar trebui să deraieze mersul consolidării bugetare, consideră ...
Criza carburanților. O țară mare oprește curentul electric, timp de două ore în fiecare zi
Criza carburanților. O țară mare oprește curentul electric, timp de două ore în fiecare zi
Guvernul pakistanez a anunţat miercuri că furnizarea curentului electric va fi întreruptă timp de aproximativ două ore, ...