Iohannis, despre pragul la abuzul în serviciu: Nu mi-am revizuit punctul de vedere. Specialiştii vor dezbate, aştept deznodământul

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Washington, că nu şi-a revizuit punctul de vedere în privinţa pragului valoric pentru prejudiciul la abuzul în serviciu, precizând că specialiştii în Drept vor dezbate, Guvernul va veni cu propuneri, iar el aşteaptă cu mare interes deznodământul, scrie News.ro.
Economica.net - J, 08 iun. 2017, 07:40
Iohannis, despre pragul la abuzul în serviciu: Nu mi-am revizuit punctul de vedere. Specialiştii vor dezbate, aştept deznodământul

”Eu m-am exprimat la această chestiune şi nu mi-am revizuit punctul de vedere, dar cu siguranţă specialiştii în Drept vor dezbate această chestiune şi, după cum se aude, şi din partea Guvernului vor veni propuneri. Aştept cu mare interes deznodământul”, le-a spus preşedintele jurnaliştilor.

Preşedintele Klaus Iohannis declara, în 18 mai, că nu consideră oportună introducerea unui prag pentru abuzul în serviciu, pentru că infracţiunea fie a fost comisă, fie nu, iar acest lucru este stabilit de judecător. „Cred că nici nu este bine să se stabilească un prag şi nici nu cred că este posibil să se stabilească un prag. În definitiv, abuzul în serviciu ori s-a comis, ori nu s-a comis. Ori, dacă s-a comis, judecătorul cu siguranţă va putea să evalueze şi ce trebuie să conţină sancţiunea respectivă. După părerea mea introducerea unui prag, indiferent cum s-ar calcula, ar fi arbitrară şi nu cred că ar ajuta”, a spus preşedintele, scrie News.ro.

Curtea Constituţională a explicat marţi, în minuta deciziei referitoare la excepţia de neconstituţionalitate ridicată de fosta soţie a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, că legiuitorul are obligaţia de a stabili un prag valoric pentru abuzul în serviciu, precizând că reglementarea valorii pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de abuz în serviciu este necesară pentru delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică.

Guvernul Grindeanu a încercat impunerea unui prag valoric, sub care abuzul în serviciu să nu fie considerat infracţiune, în cuantum de 200.000 prin OUG 13. În urma protestelor masive de stradă, ordonanţa a fost abrogată câteva zile mai târziu, înainte de a fi intrat în vigoare.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, procurorii stabilind prejudiciul la suma de 108.000 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătesc polițiștii pe asigurarea RCA? Poliția Capitalei caută RCA și oferă  o sumă peste media pieței
Cât plătesc polițiștii pe asigurarea RCA? Poliția Capitalei caută RCA și oferă o sumă peste media pieței
Poliția Capitalei, adică Direcția Generală de Poliție a Muncipiului București, caută RCA pentru mașinile sale, pentru o perioadă de doi ani. În prezent, asigurătorului polițiștilor este......
Google introduce etichete AI pentru reclamele care rulează în Search, YouTube şi Discover
Google introduce etichete AI pentru reclamele care rulează în Search, YouTube şi Discover
Google introduce etichete AI pentru reclamele care rulează în reţele sale, Search, YouTube şi Discover, a anunţat, recent, ...
Giurgiu: Ţigări fără acte de provenienţă în valoare de sute de mii de lei – descoperite de poliţiştii de frontieră
Giurgiu: Ţigări fără acte de provenienţă în valoare de sute de mii de lei – descoperite de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit şi ridicat, pe parcursul a două zile, peste 66.000 de ţigarete, cu ...
Ucraina loveşte alte 10 petroliere din „flota fantomă” rusă în Marea Azov
Ucraina loveşte alte 10 petroliere din „flota fantomă” rusă în Marea Azov
Forţele armate ucrainene au lovit noaptea trecută, în Marea Azov, alte zece petroliere din aşa-numita "flotă fantomă" ...