Iohannis: După 15 mai vom putea merge pe stradă fără declaraţii. Măşti obligatorii, vor rămâne restricţii. Până atunci, rămâneţi în case

După 15 mai populaţia se va putea mişca mai liber, dar unele restricţii vor rămâne în vigore, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis. Măştile vor fi obligatorii după ce expiră starea de urgenţă.
Economica.net - mie, 22 apr. 2020, 10:34
Iohannis: După 15 mai vom putea merge pe stradă fără declaraţii. Măşti obligatorii, vor rămâne restricţii. Până atunci, rămâneţi în case

„Am decis astăzi că, după data de 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţii publice închise şi când folosim transportul în comun”, a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, după şedinţa privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, miniştrii de Interne şi Sănătăţii, Marcel Vela, respectiv Nelu Tătaru, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

El a arătat că se va putea renunţa la purtarea măştii poate anul viitor.

„După data de 15 mai vom putea să ne deplasăm în spații publice, fără să trebuiască să declarăm unde și de ce mergem. Multe restrângeri rămân în vigoare: interdicțiile pentru adunări publice, manifestări. Pana se epuizeaza actuala stare de urgenta toate restrictiile raman in vigoare. Viața nu va reveni, din păcate, la normalitatea pe care am cunoscut-o înaintea acestei pandemii”, a spus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va avea în cursul zilei de miercuri o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei pentru elaborarea unui plan concret privind revenirea elevilor la şcoală.

„Vom avea un plan de relaxare în paşi. Vom stabili exact care activitate când poate să înceapă. O activitate extrem de importantă este activitatea şcolară şi chiar în această după-amiază voi avea o întâlnire cu conducerea Ministerului Educaţiei pentru a începe să elaborăm un plan concret pentru revenirea elevilor la şcoală. Cum va arăta acest plan va fi prezentat public în momentul în care este elaborat cu toate detaliile aferente”, a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, după şedinţa privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, miniştrii de Interne şi al Sănătăţii, Marcel Vela, respectiv Nelu Tătaru, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Totodată, el a arătat că se lucrează la o analiză şi la un plan care va prevedea exact cum se va reveni în activitatea economică, în special în zonele care au fost puternic restricţionate, dând drept exemplu zona comercială.

Te-ar mai putea interesa și
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației. 30 de nave și barje sunt imobilizate
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat ...
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare şi nave autopropulsate, precum şi peste 100 de......
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană (UE) anunţă vineri că a retras Panama şi Vietnamul de pe lista europeană a paradisurilor fiscale, ...
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. Există situații complicate dacă nu facem rectificarea bugetară
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. ...
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că intenţionează să depună joi la Parlament programul de guvernare şi ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste 44 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală ...