Iohannis: Eticheta de ”stat mafiot” poate afecta imaginea României. Sunt încrezător în ce fac instituţiile statului

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că eticheta de ”stat mafiot”, sintagmă folosită de către fostul preşedinte Traian Băsescu, poate prejudicia imaginea României în lume, şeful statului susţinând că ţara noastră este un stat de drept funcţionat şi că are încredere în acţiunile întreprinse de către instituţiile statului, scrie News.ro.
Economica.net - vin, 29 iul. 2016, 14:32
Iohannis: Eticheta de ”stat mafiot” poate afecta imaginea României. Sunt încrezător în ce fac instituţiile statului

„În România, statul de drept este funcţional, iar declaraţiile unor persoane puse sub învinuire sau trimise în judecată care pun sub semnul întrebării ori contestă acest lucru sunt lipsite de credibilitate. Sunt încrezător în ceea ce fac instituţiile statului şi, alături de întreaga opinie publică, aşteptăm efectele pozitive ale activităţii acestora”, a declarat Klaus Iohannis.

El avertizează că folosirea sintagmei „stat mafiot” de către demnitari sau foşti demnitari ai statului, referire indirectă la Traian Băsescu, prezintă riscul de a duce la decredibilizarea instituţiilor.

„În acelaşi timp, etichete de tip „stat mafiot” pot afecta imaginea României în lume, pot conduce la decredibilizarea unor instituţii şi, nu în ultimul rând, dovedesc incapacitatea unor persoane care deţin sau au deţinut funcţii publice importante în statul român să-şi asume rolul pentru care au fost numite sau alese”, consideră şeful statului.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a cerut, vineri, preşedintelui Klaus Iohannis să-şi folosească autoritatea şi toate pârghiile de care dispune, pentru a verifica la nivel instituţional veridicitatea afirmaţiilor făcute de către fostul preşedinte Traian Băsescu privind transformarea României într-un stat mafiot.

„Cu câteva zile în urmă, fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut o serie de afirmaţii care pun sub semnul întrebării tot ceea ce credeam că am reuşit să construim în România pe baza valorilor democraţiei şi a statului de drept. Ieri, fostul preşedinte a reiterat şi întărit aceleaşi idei. De mai bine de un an de zile, sunt unul dintre cei mai critici politicieni în privinţa abuzurilor, care au transformat DNA şi lupta anticorupţie într-un instrument politic împotriva adversarilor incomozi, şi în privinţa amestecului ilegal al SRI în Justiţie şi, mai nou, în activitatea ANAF. În perspectiva celor spuse pe 24 iulie de fostul preşedinte al României, criticile mele apar ca o palidă reflectare a realităţii”, susţine Tăriceanu într-un comunicat de presă.

El arată că afirmaţiile lui Traian Băsescu, potrivit cărora România s-a transformat într-un stat mafiot, au fost lipsite de orice echivoc, ele descriind o situaţie inacceptabilă, în care DNA si SRI sunt scăpate de sub orice control civil, au acaparat şi exercită puterea într-un mod nelegitim în locul instituţiilor democratice alese de cetăţeni.

„Acest comunicat de presă s-ar fi putut intitula «Apel către preşedintele Iohannis». În condiţiile în care Comisia de supraveghere a activităţii SRI din Parlament este total ineficientă şi nu dispunem de niciun alt instrument juridic, fac un apel public la preşedintele României să-şi folosească întreaga autoritate şi toate pârghiile de care dispune, pentru a verifica la nivel instituţional veridicitatea gravelor afirmaţii făcute de fostul preşedinte al României”, arată Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu menţionează că a aşteptat câteva zile înainte să dea publicităţii acest comunicat, „în speranţa că preşedintele Iohannis va lua o poziţie fermă, va iniţia un demers fără vreun impuls din exteriorul Administraţiei Prezidenţiale”.

„Aşa era normal să facă pentru ca oamenii să cunoască adevărul şi pentru apărarea reputaţiei Statului român şi a instituţiilor sale în cazul în care fostul preşedinte al României a mistificat realitatea prin cele declarate. Din păcate, preşedintele Iohannis a rămas pasiv, aşa cum s-a întâmplat şi în alte situaţii, când ar fi trebuit să acţioneze. Continuarea acestei pasivităţi ar confirma tacit realitatea înfăţişată de Traian Băsescu şi ar reprezenta o complicitate la perpetuarea condiţiei României de stat mafiot”, adaugă Tăriceanu.

El mai spune că, în cazul în care demersul pe care îl solicită va demonstra că Traian Băsescu a spus adevărul, „preşedintele României va trebui să-şi asume responsabilitatea demiterii şefilor celor două instituţii, pentru a readuce România la normalitate, o Românie în care drepturile cetăţenilor şi libertăţile lor nu sunt la discreţia procurorului-şef al DNA, Laura Kovesi, şi a adjunctului SRI, Florian Coldea”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi seară, la B1 TV, că speră ca instanţa să dea curs solicitării avocatului Alinei Bica de a fi chemat ca martor în instanţă, precizând că fosta şefă DIICOT îşi prezentase demisia din cauza ostilităţii SRI şi DNA „, fostul şef al statului precizând că, la momentul respectiv, i-a invitat pe Laura Codruţa Koveşi, Florian Coldea şi Bica la Cotroceni.

„Îmi doresc să se dea curs solicitării avocatului doamnei Bica de a fi chemat în instanţă. Eu nu mă refer la faptele reclamate în dosar că nu am cum, dar am nişte motive să cred – şi le pot spune instanţei – că nu e tocmai în regulă ce s-a întâmplat. Ori instanţa ca să ia deciziile, cred eu, că este important să ţină cont şi de aceste elemente care pot fi probate cu martori”, a spus Băsescu, la B1 TV.

Fostul preşedinte a mai precizat că exista la momentul respectiv un conflict între Bica şi şefa DNA, Codruţa Kovesi.

„Eu nu spun că nu e vinovată pentru că nu ştiu dosarele, dar am văzut poziţii publice, nu numai ale DNA şi ale televiziunilor, ci şi ale acestei femei care la un moment dat a venit şi mi-a spus: «domnule preşedinte vreau să demisionez» (…) Mie mi s-a părut o laşitate să nu spun că femeia asta a venit de două ori la mine şi mi-a spus: «vrea să mă facă SRI şi Kovesi». Mi-a dat o motivaţie pe care o voi spune în faţa instanţei. I-am zis: «Băi, fată, statul ăsta ce fel de stat crezi că e? Dacă ai putere într-o instituţie sau alta a devenit stat mafiot». Zic, «du-te la birou». I-am chemat la mine (n.r. – pe Bica, Kovesi si Coldea) pentru că era vorba de un conflict între instituţii. I-am chemat doi câte doi. Între Coldea şi ea (n.r. – Bica) nu, e între a treia persoană şi ea.”, a mai spus Băsescu.

Fostul preşedinte susţine că prim-adjuncţii serviciilor de informaţii ar trebuie schimbaţi mai des pentru că adună „o putere formidabilă”.

„Noi am ajuns în momentul de faţă să avem nişte generali care deţin funcţia asta de vreo 11 ani, de prim-adjuncţi. Se strânge o putere formidabilă prin puterea informaţiei care se adună. La un moment dat trebuie să plece. Ai nevoie de altceva. Proaspăt. Ei pot şantaja, ei pot cu o aluzie, dacă fac”, a mai spus Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Magistrala 6 de metrou: Autorizația de construire pentru secțiunea Tokyo – Aeroport Otopeni ar putea fi emisă până în iunie
Magistrala 6 de metrou: Autorizația de construire pentru secțiunea Tokyo – Aeroport Otopeni ar putea fi emisă până ...
Lucrările la secțiunea Tokyo - Aeroport Henri Coandă din Magistrala 6 de metrou vor începe după emiterea autorizației de construire, estimată în al doilea trimestru al anului 2024, se arată......
Insolvența Blue Air: Statul a calculat dobânzile de recuperat. Care e suma totală
Insolvența Blue Air: Statul a calculat dobânzile de recuperat. Care e suma totală
Aproape 200 de milioane de lei are de recuperat statul din insolvența Blue Air. Suma este reprezentată de împrumutul acordat, ...
Cartelul OPEC+ ar putea continua politica de reducere a producției de țiței
Cartelul OPEC+ ar putea continua politica de reducere a producției de țiței
OPEC și aliații săi nu au început încă discuțiile oficiale privind prelungirea reducerii voluntare a producției de ...
BRD, profit net de 326 mil.lei în primul trimestru din 2024, în scădere cu 4%. Creștere pe creditare
BRD, profit net de 326 mil.lei în primul trimestru din 2024, în scădere cu 4%. Creștere pe creditare
BRD, a patra bancă din România din punct de vedere al activelor, a raportat un profit net în primul trimestru din 2024 ...