Iohannis: În această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniştri. Remanierea va fi analizată după Ziua Naţională

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că nu va mai exista nicio schimbare de miniştri în această săptămână, iar noua propunere de remaniere a PSD va fi analizată după Ziua Naţională.
Economica.net - J, 22 nov. 2018, 11:10
Iohannis: În această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniştri. Remanierea va fi analizată după Ziua Naţională

„Am primit astăzi, la două zile după remanierea guvernamentală, o propunere de remaniere guvernamentală. Acest lucru nu este de bun augur. Avem guverne PSD-ALDE de nici doi ani. (…). Lucrurile merg foarte prost în privinţa guvernării. PSD este deja la al treilea guvern în nici doi ani. Au fost schimbate enorm de multe persoane pe poziţiile de ministru. I-am numărat, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniştri în aceste guverne. Aşa nu se poate guverna. Este imposibil să schimbi miniştri toată ziua, bună ziua. Eu nu sunt de acord să contribui la astfel de guvernare, care seamănă mai degrabă cu un carusel. (…) În acest sens, în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniştri, iar această chestiune care mi-a fost propusă astăzi va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile dedicate Centenarului şi Zilei Naţionale de 1 Decembrie”, a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a arătat că Guvernul este complet şi „nu are decât să lucreze”.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...