Iohannis în SUA: România salută cu entuziasm acordul privind dosarul nuclear iranian

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că România salută acordul cu privire la dosarul nuclear iranian, transmite Agerpres.
Economica.net - mar, 29 sept. 2015, 17:29
Iohannis în SUA: România salută cu entuziasm acordul privind dosarul nuclear iranian

‘România salută cu entuziasm acordul privind dosarul nuclear iranian. Acest fapt demonstrează că nimic nu este imposibil dacă există voinţă politică autentică şi dacă lideri vizionari se angajează în acţiuni ambiţioase’, a spus Iohannis, în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 70-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

El şi-a exprimat speranţa că acest acord va avea şi alte beneficii, în contextul mai amplu al procesului de pace din Orientul Mijlociu.

De asemenea, şeful statului i-a îndemnat pe membrii Naţiunilor Unite să nu rateze ocazia de a semna un nou acord cu caracter obligatoriu, ca reacţie la schimbările climatice.

‘Momentul este încă propice, în vederea angajamentelor Uniunii Europene, precum şi a activismului masiv al societăţii civile. Este de aşteptat ca şi alţi factori majori care contribuie la încălzirea globală să urmeze exemplul Uniunii Europene. Oameni din toată lumea, în special cei din micile ţări insulare, a căror existenţă fizică este ameninţată, aşteaptă noi angajamente, înainte de a fi prea târziu’, a mai spus Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...