Iohannis, întâlnire miercuri cu Juncker: Se va discuta şi despre modificările aduse legilor justiţiei

Preşedintele Klaus Iohannis va avea o întâlnire în data de 31 ianuarie cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, una dintre teme fiind modificările aduse legilor Justiţiei, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Economica.net - mie, 31 ian. 2018, 08:07
Iohannis, întâlnire miercuri cu Juncker: Se va discuta şi despre modificările aduse legilor justiţiei

„Vizita Preşedintelui României la Bruxelles are loc în urma invitaţiei care i-a fost adresată, în luna decembrie 2017, de către Preşedintele Comisiei Europene. După întrevederea cu Jean-Claude Juncker, Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu membrii Colegiului Comisiei. Cu acest prilej, vor fi abordate subiecte legate de pregătirea Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, precum şi teme de actualitate ale agendei europene vizând, în principal, procesul de consolidare a Uniunii Europene. Pe agendă se vor afla şi negocierile privind noul cadru financiar al UE post-2020, aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare, securitatea externă şi internă a Uniunii şi aspecte legate de relaţiile externe ale Uniunii, cu accent pe procesul de extindere şi vecinătatea estică”, anunţă Administraţia Prezidenţială..

Sursa citată precizează că va fi discutată situaţia din România referitoare la modificările aduse cadrului legislativ privind sistemul judiciar şi lupta împotriva corupţiei.

„Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia, în cadrul întâlnirilor, angajamentul ferm al României de a contribui la consolidarea proiectului european, precum şi ataşamentul ţării noastre la principiile şi valorile pe care se bazează Uniunea. De asemenea, va arăta că Preşedinţia României a Consiliului UE va avea o abordare echilibrată şi obiectivă, în interesul Uniunii şi al statelor membre, care să contribuie la avansarea procesului de integrare europeană”, se arată în comunicatul de presă.

Totodată, Iohannis se va întâlni şi cu preşedintele Consiliului European, domnul Donald Tusk.

La finalul vizitei la Bruxelles, Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu domnul Joseph Daul, Preşedintele grupului Partidul Popular European.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...