Iohannis: O autostradă care să lege Moldova de restul ţării, un proiect prioritar

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, la Iaşi, că este necesară o autostradă care să lege Moldova de restul ţării şi al Europei, iar acest obiectiv ar trebui să fie unul prioritar.
Economica.net - D, 24 ian. 2016, 12:20
Iohannis: O autostradă care să lege Moldova de restul ţării, un proiect prioritar

‘Ştiu totodată că sunt multe alte lucruri de reglat şi perfecţionat, că avem fragilităţi şi lipsuri. Sunt convins că le putem corecta şi gestiona împreună, prin muncă, seriozitate şi prin dorinţa de a lăsa o ţară mai bună generaţiilor viitoare. Spre exemplu, Moldova suferă încă din cauza decalajelor economice. O autostradă care să lege Moldova de restul ţării şi de Europa ar aduce numeroase beneficii, iar în perioada următoare acest proiect ar trebui să devină prioritar’, a spus Iohannis.

De asemenea, el a subliniat că naţiunea română ştie şi să ducă la bun sfârşit mari proiecte şi a demonstrat că a avut şi mai are oameni potriviţi în momentele decisive, scrie Agerpres.

‘Afirm cu toată convingerea că suntem o naţiune care poate sta cu capul sus în Europa anului 2016. Unii vă vor spune poate că nu sunt motive de bucurie astăzi. Este totuşi o sărbătoare a statalităţii româneşti. Suntem membri cu drepturi depline ai comunităţii europene, facem parte din cea mai mare şi mai puternică alianţă militară care a existat vreodată, iar multe zone din societate dau semne de însănătoşire. Suntem o naţiune care a demonstrat că a avut şi are oameni potriviţi în momentele decisive, că ştie să ducă la bun sfârşit mari proiecte’, a mai afirmat şeful Statului.

Cioloş spune că trebuie corectată grabnic nerealizarea unor drumuri rapide de legătură a provinciilor istorice

Premierul României Dacian Cioloş, a vorbit la Iaşi despre câteva dintre principalele obiective ale Guvernului pe care îl conduce, subliniind că sunt necesare investiţii în infastructură, reforma administrativă şi lupta împotriva corupţiei.

Premierul s-a declarat nemulţumit de faptul că investiţiile în infrastructură au fost insuficiente, motiv pentru care s-a ajuns în situaţia ca la aproape 100 de ani de la Marea Unire din 1918 provinciile istorice din ţara noastră să nu fie unite prin drumuri rapide.

‘Credem cu toţii că o ţară modernă trebuie să se bazeze pe o infrastructură modernă. Faptul că în apropierea Marii Uniri de la 1918 încă nu vom reuşi să unim cu drumuri rapide provinciile istorice româneşti este o nerealizare care se cere grabnic corectată prin efortul comun al guvernului României, oricare ar fi el’, a subliniat Cioloş.

De asemenea, el a afirmat că în perspectiva centenarului 2018, Guvernul trebuie să vină cu o propunere de proiecte de infrastructură care să fie prioritare în această perspectivă.

‘Programul Guvernului pe care îl conduc are ca element important reforma administraţiei publice. Ne dorim cu toţii transparenţă şi eficienţă în combaterea corupţiei. Avem ca obiectiv deschiderea în faţa societăţii civile şi continuarea demersurilor de susţinere a campaniilor anticorupţie, aşa încât să avem cu toţii convingerea că etapa incertitudinilor a trecut’, a adăugat Cioloş.

Totodată, premierul a mai vorbit despre ‘educaţia în spirit naţional şi european, combaterea sărăciei şi promovarea unei democraţii deschise’ ca fiind obiective prioritare pentru cei care se află la conducerea ţării.

Te-ar mai putea interesa și
UE ar putea decide reducerea taxelor pe energie, ca răspuns la criza petrolieră
UE ar putea decide reducerea taxelor pe energie, ca răspuns la criza petrolieră
Comisia Europeană se pregătește să adopte săptămâna viitoare un document de politici prin care să recomande reducerea taxelor pe energie și a tarifelor de rețea, în contextul în care UE......
Strâmtoarea Ormuz – Trump avertizează că orice navă rapidă de atac a Iranului va fi distrusă dacă va forţa blocada SUA. Ce au anunţat UE, China, Marea Britanie şi ONU
Strâmtoarea Ormuz – Trump avertizează că orice navă rapidă de atac a Iranului va fi distrusă dacă va forţa ...
Şeful agenţiei maritime a ONU a declarat luni că nicio ţară nu are dreptul de a bloca navigaţia în strâmtoarea Ormuz, ...
Şeful NATO îi transmite lui Peter Magyar dorinţa de a lucra cu el pentru a întări securitatea euroatlantică
Şeful NATO îi transmite lui Peter Magyar dorinţa de a lucra cu el pentru a întări securitatea euroatlantică
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria obţinută în alegerile parlamentare ...
Noul El Dorado – Toată planeta se luptă pentru Arctica. UE desemnează un consilier special în cursa pentru influenţa în regiunea arctică
Noul El Dorado – Toată planeta se luptă pentru Arctica. UE desemnează un consilier special în cursa pentru influenţa ...
Comisia Europeană l-a desemnat pe fostul premier finlandez Jyrki Katainen în funcţia de consilier special al Uniunii Europene ...