Iohannis: Pentru o administraţie eficientă, e nevoie de restructurări. Îngheţarea salariilor este oportună

Pentru o administraţie eficientă şi suplă este nevoie de restructurări, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, care a apreciat totodată că o îngheţare a salariilor pentru demnitari este oportună, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 10 dec. 2019, 13:33
Iohannis: Pentru o administraţie eficientă, e nevoie de restructurări. Îngheţarea salariilor este oportună

Astfel, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Cotroceni, întrebat în ce măsură concedierile în administraţia publică centrală şi locală ar putea fi o soluţie pentru reducerea deficitului, Iohannis a replicat că aceasta ar reprezenta o soluţie parţială.

„O soluţie parţială cu siguranţă, dar problema cea mai mare nu aceasta este. Problema cea mai mare este că au fost angajate cohorte de pesedişti care de cele mai multe ori nici nu s-au calificat pentru posturile respective. Dar PSD, dacă a văzut că pierde guvernarea, în ultimul moment a împins propriile găşti, ca să mă exprim aşa, şi este clar că dacă vrem să revenim, şi eu îmi doresc foarte mult, la o administraţie eficientă, suplă, este nevoie de restructurări. Persoanele care nu corespund din motive profesionale, evident, vor trebui să-şi caute altceva de lucru, iar adevăraţii profesionişti vor trebui să fie promovaţi, cooptaţi, pentru a reface eficienţa marilor sisteme, printre care se numără administraţia”, a arătat Iohannis.

În ce priveşte îngheţarea salariilor pentru cei care ocupă funcţii de demnitate publică, preşedintele a apreciat că aceasta reprezintă o măsură „oportună”.

El a mai arătat că şi primarii vor accepta o îngheţare a salariilor, fiind vorba despre o măsură „cu valoare mai degrabă simbolică”.

„Nu cred că vor fi demotivaţi, vor înţelege foarte bine această măsură cu valoare mai degrabă simbolică. Trebuie să vedem şi acest lucru şi probabil vă amintiţi, am avut ieri o întâlnire cu Asociaţia Municipiilor din România şi bineînţeles că am discutat în cadru informal acest aspect. Sigur, au fost întrebări, dar în finalul discuţiei primarii au înţeles despre ce e vorba şi vor accepta această măsură”, a mai spus el.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție de 3,4 milioane de dolari în VoicePatrol, alături de Impact Ventures,......
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ingenioase
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ...
Bursa Română de Mărfuri pregăteşte contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piaţă şi să vinzi pe ...
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a vorbit într-un nou episod din podcastul A fost ...
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Astăzi, 12 octombrie 2026, o echipă de proiect a autorității și reprezentanți ai EGIS și ALSTOM au efectuat recepția ...