Iohannis: Pentru România, aderarea la zona euro cât mai curând posibil e un obiectiv naţional fundamental

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în plenul Parlamentului European, că aderarea României la zona euro cât mai curând posibil este un obiectiv naţional fundamental.
Economica.net - mar, 23 oct. 2018, 09:08
Iohannis: Pentru România, aderarea la zona euro cât mai curând posibil e un obiectiv naţional fundamental

„Pentru România, aderarea la zona euro cât mai curând posibil, când toate condiţiile vor fi îndeplinite, este un obiectiv naţional fundamental”, a spus şeful statului, la dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene.

El a subliniat şi importanţa aderării României la spaţiul de liberă circulaţie.

„Pentru România, aderarea la spaţiul Schengen reprezintă un obiectiv important. Acest demers va contribui semnificativ la consolidarea securităţii pentru întregul spaţiu de liberă circulaţie din Uniune”, a arătat Iohannis.

„Parcurgem un nou capitol în devenirea şi consolidarea proiectului european în care avem nevoie de elaborarea unei noi viziuni cu privire la viitorul Uniunii. Din această perspectivă, pledez ferm pentru unitate, coeziune, solidaritate şi pentru calea europeană comună în eforturile de consolidare a proiectului european, cheia centrală a demersurilor noastre trebuie să rămână unitatea. Pentru România, acest principiu reprezintă însăşi esenţa proiectului european care i-a dat acestuia capacitatea de a face faţă provocărilor multiple cu care Uniunea s-a confruntat până în prezent”, a afirmat şeful statului, în discursul susţinut în plenul PE, la dezbaterea privind viitorul Europei.

Românii sunt conectaţi activ la valorile civice şi au dovedit acest lucru când a fost nevoie să apere statul de drept şi democraţia, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis, în plenul Parlamentului European.

„2018 este anul Centenarului României Moderne, care înseamnă pentru noi nu atât analize retrospectiv-istorice, cât, mai ales, proiecţii de viitor. În aceşti 100 de ani, am învăţat unele lecţii importante, trecând prin experienţe şi perioade nefericite. Iar lecţia democraţiei este una dintre cele mai importante. De aceea apreciem cu atât mai mult valorile familiei europene. Din acest motiv, România este o ţară profund ataşată proiectului european. Avem o societate vibrantă şi dinamică, în continuă evoluţie. Suntem o democraţie tânără, care are resursele pentru a se perfecţiona. Românii sunt conectaţi activ la valorile civice. Au dovedit-o cât se poate de clar, şi-au făcut auzită vocea atunci când a fost nevoie să apere statul de drept şi democraţia. Românii au voinţa şi forţa de a merge mai departe pe drumul european pe care şi l-au asumat. Este ambiţia de a depăşi orice obstacole pentru a rămâne puternic ancoraţi în marea familie europeană din care facem parte în mod fundamental”, a spus Iohannis, la dezbaterile din PE privind viitorul Europei.

Te-ar mai putea interesa și
Planul lui Bolojan pentru descurajarea „băieților deștepți” din energie, reguli mult mai dure. Indicații voalate către ANRE, care va dezbate noul regulament de racordare la rețea
Planul lui Bolojan pentru descurajarea „băieților deștepți” din energie, reguli mult mai dure. Indicații ...
Cancelaria prim-ministrului a trimis către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o serie de propuneri în cadrul dezbaterii publice privind modificarea regulilor......
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni din Europa Centrală și de Est
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni ...
Banca Transilvania anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a atras 1 miliard de euro de ...
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că urmează vremuri grele pentru economia globală, dacă războiul din Orientul Mijlociu nu se oprește
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că urmează vremuri grele pentru economia globală, dacă războiul din Orientul ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat miercuri că urmează vremuri ...
Ministerele Energiei și Finanțelor caută un lider de consorțiu pentru implementarea proiectului Black Sea AI Gigafactory
Ministerele Energiei și Finanțelor caută un lider de consorțiu pentru implementarea proiectului Black Sea AI Gigafactory
Ministerele Energiei şi Finanţelor au lansat procedura de preselectare a unui lider de consorţiu în vederea implementării ...