Iohannis: Oferta României cu privire la cota de imigranţi este foarte generoasă

 Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că oferta României cu privire la cota de imigranţi este foarte generoasă şi că ţara noastră nu este 'nici xenofobă, nici autistă, nici separatistă'.
Economica.net - lun, 14 sept. 2015, 14:40
Iohannis: Oferta României cu privire la cota de imigranţi este foarte generoasă

‘Cred că, încet-încet, tematica cotelor va dispărea, fiindcă nu mi se pare normal ca o ţară din UE să fie obligată la ceva ce nu poate să facă. Or, să se ia o decizie – nu contează acum în ce formă – în UE care redeschide falia între vest şi est, mi s-ar părea un lucru fundamental greşit. Există alte forme prin care ţările care refuză aceste cote obligatorii îşi pot arăta solidaritatea. Noi am exprimat solidaritate în această chestiune, România este solidară şi cu ceilalţi membri UE şi într-o măsură care se va arăta pe parcurs şi prin tranzit. Noi am făcut o ofertă chiar foarte generoasă pentru relocarea celor 40.000 de imigranţi despre care s-a vorbit în iunie’, a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că ‘România nu este o ţară xenofobă, nici autistă, nici separatistă’.

‘Noi dorim să contribuim la rezolvarea acestei chestiuni. Cum vom face acest lucru, rămâne de stabilit, trebuie să existe negocieri, discuţii, un plan al Guvernului pentru a veni cu diferite propuneri. Nu doar numărul imigranţilor care pot fi cazaţi în România este un criteriu unic. Noi participăm la acţiuni Frontex, la întărirea graniţelor exterioare ale UE. Dacă ni se cere, putem să participăm în multe alte proiecte şi cu personal, şi cu know-how’, a arătat şeful statului.

El a amintit că a avut duminică o discuţie ‘informală’ cu preşedintele CE, Jean Claude-Juncker, şi că nu a vorbit cu acesta despre un număr de imigranţi, ci despre principii, abordări şi solidaritate.

Şeful statului a precizat şi că nu s-a discutat despre posibilitatea unei contribuţii mai mari din PIB din partea României în schimbul acceptării unei cote mai mici de imigranţi, arătând că în spaţiul public au apărut astfel de afirmaţii sub impact emoţional.

‘Nu este posibil să discutăm în UE ca anumite ţări care nu au capacitatea să participe într-o anumită măsură la un program să fie sancţionate. UE nu se bazează pe sancţiuni, ci pe solidaritate şi pe colaborare, iar despre sancţiuni nu a fost vorba în discuţia de aseară’, a arătat Iohannis.

El a indicat că nu susţine iniţiativele civile de ajutorare a imigranţilor.

‘Nu despre locuri de cazare este vorba, ar fi foarte uşor să se găsească încă multe locuri de cazare, sunt cazărmi nefolosite, hoteluri nefolosite, dar nu despre asta vorbim. Noi, dacă primim imigranţi, nu îi primim în regim de hotel, ca să stea peste iarnă şi pe urmă vedem. Noi, dacă îi primim, ni-i asumăm. Aceşti oameni trebuie şcolarizaţi, trebuie să înveţe limba română, copii trebuie să meargă la şcoală şi să înveţe limba română, ei trebuie să fie integraţi în societate’, a motivat şeful statului.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...