Ionuț Moșteanu: Mă opun tăierii salariilor militarilor. Există discuţii legate de scăderea cheltuielilor de salarizare din sectorul public iar înţelegerea era ca sistemul de apărare să fie exceptat

Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a declarat, marţi, că se opune tăierii cu 10% a cheltuielilor cu salariile din sistemul naţional de apărare, menţionând că înţelegerea din coaliţie din urmă cu două săptămâni era ca acest sector să fie exceptat, iar marţi "discuţiile au mers către ideea să se taie peste tot".
AGERPRES - mar, 18 nov. 2025, 17:03
Ionuț Moșteanu: Mă opun tăierii salariilor militarilor. Există discuţii legate de scăderea cheltuielilor de salarizare din sectorul public iar înţelegerea era ca sistemul de apărare să fie exceptat

„M-am opus acestei idei (de a tăia cheltuielile cu salariile în armată – n.r.). Există discuţii legate de scăderea cheltuielilor de salarizare din sectorul public. Înţelegerea de acum două-trei săptămâni era ca sistemul naţional de apărare să fie exceptat de la aceste măsuri, ţinând cont de realităţile cu care ne confruntăm, suntem cu un război la graniţă, în fiecare săptămână bubuie dronele lângă noi, toate ţările din jurul nostru investesc în apărare, noi ne-am angajat să investim mai mult, până la 5% din PIB. Şi mi se pare total inoportun, ca să folosesc un termen diplomatic, să ne atingem acum de motivarea militarilor”, a afirmat Moşteanu la Parlament.

Întrebat dacă are garanţii de la liderii coaliţiei că nu se reduc salariile la apărare, Moşteanu a răspuns: „Nu au fost garanţii, dar aceasta a fost înţelegerea”.

„Am ridicat şi eu şi Cătălin Predoiu problema cu aceste posibile excepţii, legat de discuţia privind tăierile de salarii din sistemul public. Ieri cumva discuţiile au mers către ideea să se taie peste tot 10% cheltuielile cu salariile şi eu cu asta nu sunt de acord la apărare”, a precizat Ionuţ Moşteanu.

El a adăugat că trebuie să crească bugetul apărării, menţionând că anul acesta este 2,3% din PIB şi trebuie să ajungă la 5% din PIB în 2035.

„Trebuie să avem o creştere graduală, nevoia de înzestrare a armatei este mare. (…) Nu putem să vorbim de tăieri de la apărare în momentul ăsta, când cad dronele în fiecare săptămână, aţi văzut lângă Dobrogea, şi avem foarte, foarte multe provocări. Că putem optimiza cheltuieli, sunt de acord, putem optimiza în anumite locuri, însă haideţi să facem cu bisturiul, nu cu toporul în cazul acesta”, a spus ministrul.

Potrivit acestuia, în coaliţie s-a vorbit numai de cheltuieli de personal, nu de investiţii.

„De la minister la minister realităţile sau proporţiile în care sunt făcute cheltuielile sunt diferite. Deci, într-un fel arată proporţiile între bugete şi liniile de buget la transporturi, la apărare, la sănătate, la dezvoltare sau aşa mai departe. Discuţia aseară a fost legată numai de cheltuielile cu salariile”, a menţionat Moşteanu.

Întrebat ce va face dacă decizia coaliţiei va fi de tăiere cu 10% a cheltuielilor de personal inclusiv în armată, Moşteanu a spus: „Eu nu vreau să discut acum scenarii ipotetice”.

„S-au discutat multe, s-au scris multe, s-au schimbat multe în lunile astea de guvernare cu o coaliţie care merge destul de complicat, însă cu paşi mici mergem în direcţia corectă, să vedem cum rămâne în continuare, ce decizie va fi luată. Eu am încredere că toţi colegii de coaliţie înţeleg realitatea cu care ne confruntăm noi, ca ţară, şi înţeleg şi priorităţile”, a adăugat el.

Moşteanu a declarat că nu pot fi tăiate cheltuielile de personal în armată în acest moment.

„Nu putem să tăiem cheltuielile de personal în armată în momentul ăsta; cheltuieli de personal sunt şi salarii, sunt şi echipare, sunt şi cheltuieli cu norma de hrană. Trebuie să avem mai mulţi oameni, să primim mai mulţi oameni în armată. Există în fiecare an promoţia care trebuie încadrată, avem nevoie de recrutare de soldaţi gradaţi profesionişti. Anul ăsta, tot din motive bugetare, am întârziat foarte mult şi abia în noiembrie am intrat în pregătire. La anul ar fi trebuit să mai intre 2.000 de soldaţi gradaţi profesionişti, există programul de armată voluntară cu care suntem în Parlament”, a argumentat ministrul apărării.

În opinia sa, nu pot fi reduse nici cheltuielile cu programele de înzestrare.

„Avem nişte programe de înzestrare în derulare, sunt rate care trebuie plătite pe programele în derulare, sunt programe noi care trebuie pornite, vine programul SAFE. Poate nişte optimizări, de exemplu, la partea de investiţii şi aici poate nu renovăm anumite cazărmi la anul, le renovăm peste doi sau trei ani, le mai cârpim pe ici, pe colo. (…) Unele cheltuieli nu sunt urgente şi prioritare la anul, dar bugetul – e vorba şi de angajamentul faţă de aliaţii şi de partenerii noştri. Avem nevoie de înzestrare mai mare şi mai rapidă a armatei, e nevoie de motivare corectă, e nevoie să vadă oamenii o perspectivă şi că nu se schimbă lucrurile după cum bate vântul”, a subliniat Moşteanu.

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul reprezentantului FMI la București: România trebuie să se gândească serios la un nou model de creștere. Avantajele pe care le avea înainte dispar
Avertismentul reprezentantului FMI la București: România trebuie să se gândească serios la un nou model de creștere. ...
România trebuie ”să se gândească serios” la un nou model de creștere economică, în care sectorul privat să aibă un rol mult mai important în investiții, inovație și adoptarea......
Clasamentul RCA se răstoarnă în online. Anytime, firma surpriză care vinde cel mai ieftin direct din afara țării. Cum arată viitorul SF al asigurărilor auto-DATE ÎN PREMIERĂ
Clasamentul RCA se răstoarnă în online. Anytime, firma surpriză care vinde cel mai ieftin direct din afara țării. Cum ...
Clasamentul vânzărilor de RCA se răstoarnă la vârf atunci când analizăm exclusiv vânzările online intermediate prin ...
Indicele PMI pentru sectorul manufacturier a scăzut pentru a treia oară în România în septembrie, alimentat de o creștere lentă a sectorului producție și de o corecție mai rapidă a stocurilor
Indicele PMI pentru sectorul manufacturier a scăzut pentru a treia oară în România în septembrie, alimentat de o creștere ...
Indicele PMI pentru sectorul manufacturier din România, elaborat de BCR, s-a menținut în zona de expansiune pentru a treia ...
Prima bere cu indicație de origine protejată din România. O berărie artizanală din județul Sibiu, pe picior de egalitate cu celebrele berării din Germania
Prima bere cu indicație de origine protejată din România. O berărie artizanală din județul Sibiu, pe picior de egalitate ...
Un antreprenor din Sibiu care a reînviat o celebră fabrica de bere de la Sadu, județul Sibiu, înființată în 1913 de ...