Iranul a făcut primul pas pentru părăsirea Tratatului de Neproliferare Nucleară

Parlamentul iranian a luat primele măsuri în direcţia eventualei retrageri a ţării din Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT), ca răspuns la reintroducerea sancţiunilor ONU asupra Teheranului, informează DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 29 sept. 2025, 17:05
Iranul a făcut primul pas pentru părăsirea Tratatului de Neproliferare Nucleară

Purtătorul de cuvânt al comisiei pentru politică externă şi securitate naţională al Parlamentului iranian, Ebrahim Resaei, a declarat luni că a fost definitivat textul proiectului legislativ, potrivit agenţiei de presă Tasnim.

Decizia parlamentară survine după atacurile israeliene şi americane asupra unor obiective nucleare din Iran în luna iunie şi reactivarea sancţiunilor ONU contra Teheranului la finalul săptămânii trecute.

”În acest circumstanţe, Parlamentul nu vede niciun motiv pentru Iran de a rămâne membru al NPT”, a spus Resaei.

Conform Constituţiei iraniene, liderul suprem Ali Khamenei are ultimul cuvânt cu privire la chestiuni strategice, astfel că eventuala ieşire a Iranului din Tratatul de Neproliferare Nucleară are nevoie de aprobarea sa.

Parlamentul de la Teheran este dominat de politicieni radicali care au criticat dur eforturile diplomatice ale preşedintelui iranian Masoud Pezeshkian în relaţia cu puterile occidentale.

Pezeshkian şi ministrul de Externe iranian Abbas Araghchi susţin că ei continuă să caute o soluţionare diplomatică, în pofida reintroducerii sancţiunilor ONU, şi că se opun ieşirii Iranului din NPT. Totuşi, politicienii iranieni tradiţionalişti pun sub semnul întrebării eficienţa diplomaţiei, unii cerând chiar demisia lui Pezeshkian, pe care îl acuză de eşec.

Iranul a mai ameninţat şi cu alte ocazii că va ieşi din NPT, pact ce le interzice ţărilor care nu deţin arme nucleare să se doteze cu asemenea arme.

Sancţiunile ONU au reintrat în vigoare după ce Germania, Franţa şi Regatul Unit au acuzat Iranul că îmbogăţeşte uraniu peste nivelul necesar pentru scopuri civile. Cele trei ţări sunt semnatare ale acordului internaţional încheiat cu Teheranul în 2015.

Iranul a negat constant că intenţionează să se doteze cu bomba nucleară.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice la ONRC a crescut cu 7,86%
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice la ONRC a crescut cu 7,86%
Datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut în primele şase luni din 2026 cu 7,86% comparativ cu......
Vom plăti în factura de curent electric și consumul roboților. Vine nota de plată pentru revoluția AI
Vom plăti în factura de curent electric și consumul roboților. Vine nota de plată pentru revoluția AI
Vom plăti curentul electric consumat de roboții AI în factura la curent electric. Niciun domeniu important din viața ...
SUA şi Marea Britanie vor să creeze o coaliție internațională care să protejeze traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz
SUA şi Marea Britanie vor să creeze o coaliție internațională care să protejeze traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz
SUA şi Regatul Unit plănuiesc o reuniune săptămâna viitoare la Londra pentru a forma o potenţială coaliţie internaţională ...
Shein: Profitul net s-a contractat cu 38,7% înaintea listării la bursa din Hong Kong
Shein: Profitul net s-a contractat cu 38,7% înaintea listării la bursa din Hong Kong
Indicatorii financiari ai retailerului fast-fashion Shein evidențiază o deteriorare structurală a marjelor de profit, ...