Iranul denunţă ”terorism nuclear” împotriva unei fabrici de îmbogăţire a uraniului

Şeful Organizaţiei pentru Energie Atomică din Iran (OIEA), Ali-Akbar Salehi, a descris duminică drept "terorism nuclear" un incident electric înregistrat în timpul dimineţii la instalaţia de îmbogăţire a uraniului din Natanz, transmit AFP, Reuters şi EFE.
AGERPRES - D, 11 apr. 2021, 21:00
Iranul denunţă ''terorism nuclear'' împotriva unei fabrici de îmbogăţire a uraniului

Într-un comunicat difuzat de televiziunea de stat, Salehi a îndemnat comunitatea internaţională şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) să „acţioneze împotriva acestui terorism nuclear” şi a avertizat că ţara sa „îşi rezervă dreptul de a lua măsuri împotriva autorilor săi”.

Comunicatul de presă nu acuză niciun grup sau stat pentru acest atac şi nu oferă nicio indicaţie a stării instalaţiilor în cauză.

Duminică mai devreme, purtătorul de cuvânt al OIEA, Behrouz Kamalvandi, a anunţat că în cursul dimineţii s-a produs o „pană de curent” de origine suspectă la uzina de îmbogăţire a uraniului din Natanz, unul dintre principalele centre ale programului nuclear al Iranului, unde cu o zi înainte au fost lansate noi cascade de centrifuge interzise de acordul nuclear iranian din 2015.

În Natanz, o instalaţie de aproximativ 100.000 de metri pătraţi construită la opt metri sub pământ, a avut loc o explozie pe 2 iulie 2020, într-o sală de asamblare a centrifugelor avansate, catalogată la momentul respectiv drept „sabotaj”.

Citește și

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, şi l-a numit "un......
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Compania Oil Terminal S.A. Constanța informează actionarii și investitorii de la Bursa de valori București că în dată ...
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste ...
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire ...