Iranul neagă că i-ar fi cerut lui Trump să încheie un armistițiu

Ministerul de Externe iranian a descris miercuri drept false şi nefondate declaraţiile preşedintelui american Donald Trump, care a afirmat mai devreme că "noul preşedinte al regimului iranian" a cerut un armistiţiu, transmit agenţiile AFP şi EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 01 apr. 2026, 19:16
Iranul neagă că i-ar fi cerut lui Trump să încheie un armistițiu

„Declaraţiile lui Trump privind o cerere de încetare a focului din partea Iranului sunt false şi lipsite de orice fundament”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmail Baghaei, citat de presa de stat de la Teheran.

Trump a susţinut mai devreme, într-un mesaj pe reţelele de socializare, că „noul preşedinte al regimului iranian, mult mai puţin radicalizat şi mai inteligent decât predecesorii săi, tocmai a cerut Statelor Unite ale Americii o încetare a focului”.

El nu a precizat cine ar fi „noul preşedinte” la care se referă, dar a adăugat că va lua în considerare o astfel de cerere de armistiţiu numai după ce „Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă, liberă şi fără obstacole”. „Până atunci, aruncăm Iranul în nefiinţă, sau cum se spune, înapoi în Epoca de Piatră”, a ameninţat Trump.

Liderul de la Casa Albă şi-a amânat până pe 6 aprilie ultimatumul către Teheran de a debloca Strâmtoarea Ormuz, motivând că a decis această amânare pentru a permite desfăşurarea unor negocieri, negate însă de Iran, care afirmă că au avut loc doar schimburi de mesaje prin intermediari precum Pakistanul.

Trump a declarat marţi că s-ar putea „retrage” din Iran în „două sau trei săptămâni”, afirmând că sunt îndeplinite obiectivele războiului lansat de SUA şi Israel pe 28 februarie, cum ar fi împiedicarea Republicii Islamice să obţină o armă nucleară.

Te-ar mai putea interesa și
Apare un nou război al resurselor: China restricționează exportul tehnologiilor pentru panouri solare și blochează extinderea producției în SUA și India
Apare un nou război al resurselor: China restricționează exportul tehnologiilor pentru panouri solare și blochează extinderea ...
China vrea controlul exporturilor unui număr de 12 tehnologii folosite pentru producerea echipamentelor solare, citând îngrijorări legate de securitatea naţională, ca parte a unei revizuiri mai......
Carrefour estimează pierderi de zeci de milioane de euro după protestele violente din Franța. 1.500 de comercianți afectați
Carrefour estimează pierderi de zeci de milioane de euro după protestele violente din Franța. 1.500 de comercianți afectați
Alexandre Bompard, directorul general al grupului Carrefour și președintele Federației Comerțului și Distribuției (FCD), ...
Dronele doborâte în România ar fi de proveniență rusească. Miruță: Este pentru prima oară când doborâm astfel de drone
Dronele doborâte în România ar fi de proveniență rusească. Miruță: Este pentru prima oară când doborâm astfel de drone
Cele două drone doborâte în spațiul aerian al României ar fi de proveniență rusească, de tip Geran-4, potrivit ministrului ...
Franța numără pagubele după protestele violente: peste 500 de polițiști răniți și sute de magazine distruse
Franța numără pagubele după protestele violente: peste 500 de polițiști răniți și sute de magazine distruse
Franța s-a trezit duminică în fața distrugerilor provocate de una dintre cele mai violente zile de tulburări sociale ...