Iranul ordonă atacuri asupra intereselor SUA în Irak, în cazul unei intervenţii militare în Siria

Iranul a ordonat militanţilor din Irak să se pregătească să atace ambasada şi alte interese americane de la Bagdad, dacă SUA vor decide să intervină militar în Siria, relatează vineri cotidianul The Wall Street Journal (WSJ), care citează mesaje interceptate de serviciile secrete americane, transmite EFE.
Economica.net - vin, 06 sept. 2013, 20:40
Iranul ordonă atacuri asupra intereselor SUA în Irak, în cazul unei intervenţii militare în Siria

Mesajul Teheranului a fost transmis de Qasem Soleimani, comandantul unităţii de elită Al-Qods, divizie a Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran, şi era destinat diverselor miliţii şiite din Irak, potrivit funcţionarilor americani.

Ambasada SUA de la Bagdad, una dintre cele mai mari reprezentanţe diplomatice americane din lume, se află în Zona Verde păzită a capitalei irakiene.

Potrivit The Wall Street Journal, Soleimani recomanda în mesajul transmis grupărilor şiite din Irak să fie în stare de alertă pentru a răspunde unui eventual atac al SUA împotriva Siriei.

După anunţul făcut de preşedintele american, Barack Obama, privind importanţa de a răspunde la atacul cu arme chimice atribuit regimului sirian, forţele armate ale SUA şi serviciile secrete au început să analizeze posibilele ameninţări şi răspunsuri contra intereselor americane sau aliaţilor din regiune, transmite EFE.

Printre obiectivele ce ar putea fi vizate se află, potrivit EFE, navele şi portavioanele americane desfăşurate în Golf, dar şi ambasadele americane de la Beirut sau din Israel. În cursul zilei, Departamentul de Stat al SUA a ordonat evacuarea din Liban a personalului său diplomatic neesenţial şi a emis avertizări de călătorie pentru deplasările cetăţenilor americani în Turcia.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...