Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin

SUA şi Iranul au avut sâmbătă în Oman a treia rundă de negocieri asupra programului nuclear iranian, discuţii care conform Teheranului au fost serioase, dar nu au eliminat divergenţele, o nouă rundă de tratative fiind convenită pentru săptămâna viitoare, relatează AFP, scrie Agerpres.
AGERPRES - S, 26 apr. 2025, 18:47
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin

Aceste discuţii, care se desfăşoară indirect, urmăresc încheierea unui nou acord care să împiedice Iranul să obţină arme nucleare, ambiţie mereu negată de Teheran, în schimbul ridicării sancţiunilor care îi afectează economia, scrie Agerpres.

Această rundă de negocieri a abordat „toate principiile fundamentale, obiectivele şi preocupările tehnice”, a declarat ministrul de externe al statului Oman, Badr al-Boussaidi, care joacă rolul de mediator. Discuţiile vor continua cu o nouă întâlnire programată pentru 3 mai, a adăugat el.

Potrivit televiziunii de stat de la Teheran, ministrul de externe iranian Abbas Araghchi şi emisarul american Steve Witkoff se vor întoarce în capitalele lor pentru consultări cu liderii politici.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian a vorbit despre o „atmosferă serioasă” şi a confirmat că discuţiile mediate de Oman s-au desfăşurat cu delegaţiile iraniană şi americană aflate în „săli separate”, la fel cum s-a procedat la rundele anterioare desfăşurate pe 12 aprilie la Muscat şi pe 19 aprilie la Roma.

Un membru al echipei de negociatori iranieni a declarat că discuţiile s-au limitat la sancţiuni şi chestiunile nucleare.

După ce şi-a preluat în ianuarie al doilea mandat de preşedinte ale SUA, Donald Trump s-a declarat favorabil unui „acord de pace” cu Iranul, dar a insistat că această ţară nu trebuie să deţină arme nucleare.

Potrivit unor relatări din presa americană, Israelul ar fi dorit să atace instalaţiile nucleare iraniene, dar a fost oprit de preşedintele Donald Trump, care totuşi a ameninţat şi el Iranul cu acţiuni militare dacă nu încheie un nou acord privind programul nuclear, după ce acordul anterior a eşuat în urma retragerii unilaterale a SUA, decisă tot de Trump, în 2018, în primul său mandat.

După ce SUA au reinstituit atunci sancţiunile contra Iranului, acesta şi-a intensificat îmbogăţirea uraniului până la 60%, deja aproape de nivelul de 90% necesar pentru fabricarea unei bombe atomice.

Între timp, Washingtonul a anunţat marţi noi sancţiuni împotriva sectorului petrolier al Iranului, Teheranul denunţând o „abordare ostilă”.

Miercuri, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), ce monitorizează programul nuclear al Iranului, a cerut Teheranului să explice prezenţa unor tuneluri în jurul sitului Natanz din centrul ţării, unde se află centrifuge folosite pentru îmbogăţirea uraniului.

Ministrul de externe iranian a susţinut că dreptul ţării sale de a îmbogăţi uraniul este „nenegociabil” şi a spus joi că este dispus să efectueze vizite în Germania, Franţa şi Regatul Unit, alte ţări care sunt părţi în acordul nuclear din care SUA s-au retras în 2018 şi a fost încheiat în 2015.

Săptămâna trecută, secretarul de stat american Marco Rubio le-a cerut europenilor să decidă rapid dacă vor restabili sancţiunile ONU împotriva Iranului. Acordul din 2015 prevede posibilitatea reintroducerii automate a acestora în cazul nerespectării acordului, însă această clauză expiră în octombrie.

În replică. Iranul a avertizat că s-ar putea retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleară dacă acest mecanism este declanşat.

Te-ar mai putea interesa și
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare aferente anului 2026, actualizarea datelor personale sau a......
UPDATE 2.  Donald Trump a decis: Intră în Iran!  Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE 2. Donald Trump a decis: Intră în Iran! Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și  verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a avut loc la Palatul ...