Iranul, ţara la care se uită acum tot globul, are rezerve imense de petrol şi gaze. Cifre şi comparaţii

Adaugă-ne ca sursă preferată

La finalul anului 2018, Iranul avea rezerve dovedite de petrol de 156 de miliarde de barili, adică 9% din totalul rezervelor lumii, potrivit datelor din ultimul raport BP Statistical Review of World Energy, de referinţă în aceste chestiuni.

Cu acest nivel, este pe locul trei în lume, după Venezuela şi Arabia Saudită. Pentru comparaţie, rezervele sale sunt de două ori şi jumătate mai mari decât ale Statelor Unite şi cu circa 50% mai mari decât ale Rusiei.

Producţia sa este însă relativ mică, comparativ cu rezervele imense, de doar 4,7 milioane de barili pe zi (date 2018), adică doar circa 5% din producţua mondială, de circa trei ori mai puţin decât Statele Unite, cel mai mare producător din lume (15,3 milioane), şi mai puţin de jumătate din cea a Arabiei Saudite şi a Rusiei. La actualul ritm de extracţie, fără alte noi descoperiri,  Iranul are petrol pentru următorii 90 de ani.

Statele Unite îl termină pe al lor în 14, dacă socotim aceleaşi condiţii.

Iranul are şi foarte mult gaz în subsol. Conform aceleiaşi surse, rezervele dovedit de gaze naturale ale ţării se ridicau la 31.900 de miliarde de metri cubi, circa 16% din totalul rezervelor de gaze ale planetei. Statul persan este altfel al doilea din lume, după Rusia (care are 38,9 miliarde), la acest capitol. Tot ca o comparaţie, rezervele sale de gaze sunt de aproape trei ori mai mari decât cele ale Statelor Unite.

Producţia este, iarăşi, sub cât se poate. În 2018, Iranul a extras 239 de miliarde de metri cubi de gaze, fiind al treilea producător din lume: de aproape patru ori mai puţin decât Statele Unite (831 de miliarde) şi de trei ori mai puţin decât Rusia. Din acest motiv, la actualul ritm de exploatare şi fără a se lua în calcul noile descoperiri, Iranul are rezerve de gaz pentru următorii 133 de ani. Statele Unite doar pentru următorii 14.

Protestele au plecat de la preţul benzinei, Iranul nu are rafinării suficiente

În noiembrie 2019, au avut loc proteste de amploare în Iran, în condiţiile în care ţara a fost supusă unui dur embragou internaţional, la solicitarea Statelor Unite, embargou care a condus la diminuarea cu 80% a exporturilor de petrol.

Motivul protestelor: Guvernul de la Teheran a hotărât creşterea cu procente cuprinse între 50% şi 200% a preţului benzinei, produs care este subvenţionat de stat în Iran. Dacă până atunci, iranienii puteau cumpăra până la 250 de litri de benzină pe lună la preţul de 0,90 dolari galonul (un galon are 3,78 litri), – deci benzina costa undeva la 24 de cenţi litrul – în 15 noiembrie Guvernul a decis ca, pentru primii 60 de litri preţul să crească la 1,35 dolari galonul, iar ce depăşeşte această cantitate să fie plătită cu 2,70 dolari.

200.000 de oameni au participat la proteste, care au căpătat rapid şi o tentă politică, iar bilanţul a fost de 1.500 de morţi, 4.800 de răniţi şi 7.000 de arestaţi (sursă Reuters).

În ciuda rezervelor sale şi chiar a producţiei ridicate de petrol, Iranul a  fost, istoric, importator de benzină, din cauza capacităţii de rafinare reduse. Benzină care este cumpărată, evident, la preţul pieţei, dar era vândută cetăţenilor la un preţ mult mai mic, puternic subvenţionat. Abia în primăvara lui 2019, a fost finalizată rafinăria Persian Gulf Star (a treia fază), după care Iranul poate produce 105 milioane de litri de benzină pe zi. Oficialii statului islamic au anunţat atunci premiera în istoria ţării-Iranul nu mai trebuie să-şi importe benzina, dar lucrurile sunt ceva mai complexe. În vara lui 2018 consumul zilnic al ţării era de 97 de milioane de litri pe zi, dar, inclusiv din cauza preţului mic generat de subvenţii, consumul anual creşte cu circa 9%, ceea ce ridică întrebări asupra auto-suficienţei ţării.