Irimescu: Sumele pentru plăţile pe suprafaţă vor fi adoptate miercuri în Guvern. Banii se asigură din Fondul de Privatizare

Sumele pentru plăţile pe suprafaţă aferente anului 2015 vor fi adoptate miercuri în Guvern, iar banii vor fi alocaţi din Fondul de Privatizare, care, la ora actuală, are 800 de milioane de euro, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, la un eveniment de profil, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mar, 29 mart. 2016, 17:50
Irimescu: Sumele pentru plăţile pe suprafaţă vor fi adoptate miercuri în Guvern. Banii se asigură din Fondul de Privatizare

‘Mâine (miercuri – n. r.), în Guvern, vom adopta sumele pentru plăţile pe suprafaţă pe anul 2015. Am adoptat anterior şi Hotărârea de Guvern care stabileşte cuantumul. Practic, în total, avem nevoie de 1,3 miliarde de euro şi se asigură din Fondul de Privatizare, care are, la ora actuală, 800 de milioane de euro, dar am primit toate asigurările că nu vom avea probleme, pentru că banii se întorc în două luni de la Uniunea Europeană’, a subliniat ministrul Agriculturii.

Potrivit acestuia, tot miercuri, se va aproba plata restanţei de 119 milioane de lei pentru motorina utilizată în agricultură, aferentă trimestrului 3.

‘Am plătit motorina cu acciza redusă pe trimestrul patru şi avem, în urma unei neînţelegeri de interpretare legislativă cu Ministerul Finanţelor, o restanţă de 119 milioane lei pe trimestrul 3. Mâine se aprobă şi ne achităm la zi cu motorina’, a adăugat şeful MADR.

Achim Irimescu a reiterat că pe 8 aprilie demarează plata subvenţiei integrale în sectorul vegetal, în condiţiile în care, până la termenul limită, 30 noiembrie, peste 602.000 de fermieri care au depus cereri de plată în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) – Campania 2015 au primit 255,4 milioane de euro drept avans pentru o suprafaţă de 5,75 milioane de hectare.

‘Pot să vă spun că suntem cu plata în linie dreaptă. Sigur, mai sunt sincope, la APIA centrală s-a oprit noaptea curentul electric şi s-a oprit sistemul informatic. Am întrebat: ‘Voi nu aveţi nişte generatoare care să compenseze?’ şi mi s-a spus: ‘Da, dar, ştiţi, sistemul a suferit şi au fost câteva ore în care toată lumea a fost stresată”, a explicat el.

Subvenţia pe suprafaţă este compusă din schema unică de plată pe suprafaţă, plata pentru înverzire, plata redistributivă, plata pentru tineri fermieri şi ajutorul naţional tranzitoriu în sectorul vegetal.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a participat, marţi, la conferinţa PRIA Agriculture, o reală platformă de dezbatere între autorităţi, fermieri şi companiile care îşi desfăşoară activitatea în acest sector. Evenimentul a fost însoţit în premieră în acest an de gala ‘Women in Agriculture’, prilej cu care au fost recunoscute eforturile şi contribuţia femeilor la acest sector important al economiei româneşti.

Te-ar mai putea interesa și
Taxarea excesivă a țigaretelor, corelată cu creșteri semnificative ale comerțului ilicit și pierderi de miliarde la bugetul de stat, arată un nou raport realizat de Oxford Economics
Taxarea excesivă a țigaretelor, corelată cu creșteri semnificative ale comerțului ilicit și pierderi de miliarde la ...
Un nou studiu realizat de Oxford Economics în nouă țări identifică o corelație medie de 80% între costul real al țigaretelor comercializate legal și ponderea pieței ilicite. Taxele......
Care este valoarea totală a comenzilor date de România prin programul SAFE colosului german Rheinmetall, care a cumpărat acum șantierul naval Mangalia
Care este valoarea totală a comenzilor date de România prin programul SAFE colosului german Rheinmetall, care a cumpărat ...
Valoarea totală a contractelor semnate de Guvernul României cu gigantul german Rheinmetall prin programul european SAFE ...
Companiile din Germania continuă să investească în România. Anunţ al Camerei de Comerț şi Industrie Româno-Germane (AHK România)
Companiile din Germania continuă să investească în România. Anunţ al Camerei de Comerț şi Industrie Româno-Germane ...
Companiile germane continuă să investească în România, alegând piaţa locală pentru extinderea şi modernizarea capacităţilor ...
Taxă pe profiturile excepţionale ale companiilor din energie – Comisia Europeană a informat statele UE că va analiza introducerea unei taxe regionale pentru protejarea populaţiei
Taxă pe profiturile excepţionale ale companiilor din energie – Comisia Europeană a informat statele UE că va analiza ...
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile ...