Isărescu: Băncile vor fi obligate să crească dobânzile la depozite spre sfârşitul verii

Printre cauzele care au condus la modificarea prognozei BNR pentru inflaţia din 2019 este excesul de cerere. Pentru ca acesta să nu crească şi mai mult, guvernatorul BNR recomandă printre altele majorarea dobânzilor oferite de bănci la depozite. Mugur Isărescu apreciază că până la sfârşitul verii băncile vor fi obligate să facă asta în condiţiile unui management foarte strâns al lichidităţilor din piaţa monetară aplicat de BNR.
Gabriela Ţinteanu - vin, 17 mai 2019, 13:23
Isărescu: Băncile vor fi obligate să crească dobânzile la depozite spre sfârşitul verii

„Una dintre metodele de stopare a excesului de cerere (n.a.- motor în creşterea inflaţiei în prezent) este stimularea economisirii, pentru că, nu putem recomanda scăderea creditării, cu atât mai mult cu cât OUG 114 modificată recomandă creşterea ei. Ori stimularea economisirii nu se poate face prin dobânzi atât de mici. Le-am spus de mai multe ori băncilor (n.a. – de circa un an) că trebuie să crească dobânzile la depozite. Nu au făcut-o! Le mai spun odată! Dacă nu o vor face nici acum poate că va trebui să găsim alte soluţii”, a spus guvernatorul BNR, Mugur Isărescu cu ocazia prezentării raportului asupra inflaţiei.

Guvernatorul a precizat că banca centrală are la dispoziţie cel puţin patru metode de strângere a lichidităţilor din piaţă: îndemnul moral, rata scontului, rezervele minime obligatorii (deşi la noi nu este cazul pentru că nivelul lor este unui dintre cele mai mari din Europa) şi operaţiunile de piaţă, a arătat Isărescu. La operaţiunile de piaţă trebuie precizat că BNR nu foloseşte decât operaţiunile săptămânale de atragere a lichidităţii din piaţă. Dar mai există cel puţin un instrument, cel al certificatelor de depozit.

„De aceea, s-ar putea ca băncile să găsească din ce în ce mai greu bani ieftini pe piaţa monetară şi să se împrumute de la BNR la Rata Lombard, şi undeva spre sfârşitul verii probabil că vor constata că nu mai au încotro şi vor majora dobânzile la depozite pentru a stimula economisirea”, a precizat Isărescu arătând totodată că raportul credite/depozite la nivel de sistem bancar este în detrimentul creditelor.

Potrivit guvernatorului BNR, dobânda la depozitele bancare ar trebui să fie cel puţin în jurul ratei dobânzii de politică monetară, de 2,5% în prezent, în funcţie de bancă…pentru că într-adevăr sunt unele care au o lichiditate foarte mare….dar la bănci, dobânzile la depozite sunt cu minimum un punct procentual mai mici decât dobânda de politică monetară”.

Banca Naţională a României a majorat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020. Conform Băncii Centrale, rata anuală a inflaţiei va continua să se plaseze peste limita superioară a intervalului ţintei pe parcursul anului 2019, pe fondul manifestării şocurilor de natura ofertei în prima parte a anului curent. Ulterior, aceasta se va repoziţiona şi menţine în jumătatea superioară a intervalului ţintei, ca urmare a epuizării efectelor acestor şocuri nefavorabile, dar şi a persistenţelor presiunilor inflaţioniste de la nivelul inflaţiei de bază.

Te-ar mai putea interesa și
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către......
Aquila finalizează tranzacția prin care a preluat Parmafood
Aquila finalizează tranzacția prin care a preluat Parmafood
Aquila, distribuitorul pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, a finalizat tranzacția ...
Antibiotice Iași vrea să își crească substanțial productivitatea cu ajutorul digitalizării. Contract cu un gigant din IT
Antibiotice Iași vrea să își crească substanțial productivitatea cu ajutorul digitalizării. Contract cu un gigant din IT
Antibiotice Iași (ATB) vrea să își crească productivitatea cu 25% până în 2030 cu ajutorul accelerării procesului ...
Marile companii din industria tutunului salută propunerea de taxare echitabilă a tuturor categoriilor de produse cu nicotină
Marile companii din industria tutunului salută propunerea de taxare echitabilă a tuturor categoriilor de produse cu nicotină
BAT și Philip Morris România salută decizia Ministerului de Finanțe de a face public proiectul de Ordonanță de Urgență ...