Isărescu: Avem un buget relativ tensionat. Am încurajat tendinţa Guvernului de a ţine lucrurile sub control

Bugetul este relativ tensionat, dar Banca Naţională a României a observat şi a încurajat tendinţa Guvernului de a ţine lucrurile sub control, a afirmat, luni, guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Economica.net - lun, 05 aug. 2019, 15:13
Isărescu: Avem un buget relativ tensionat. Am încurajat tendinţa Guvernului de a ţine lucrurile sub control

„Avem un buget relativ tensionat, dar noi am observat şi am încurajat tendinţa Guvernului de a ţine lucrurile sub control. De a păstra deficitul bugetar şi ţinta de deficit stabilită uşor sub nivelul de anual precedent şi încurajăm un asemenea comportament pe toate căile care stau la dispoziţia Băncii Naţionale. Am observat în ultima lună şi o anumită creştere a veniturilor bugetare, ceea ce nu este de neglijat. Suntem preocupaţi, dar nu, să spunem aşa, nu vedem lucrurile în negru şi lucrăm cu guvernul pentru ca într-un an electoral, un an dificil din punct de vedere social, politic, să se păstreze toate echilibrele. Şi echilibrul financiar economic, dar şi echilibrul social şi politic”, a declarat Mugur Isărescu.

El a menţionat că nu doreşte să intre în detalii până nu apare rectificarea bugetară şi până când Guvernul şi Ministerul Finanţelor nu vor prezenta situaţia.

Întrebat despre introducerea de noi taxe, Mugur Isărescu a spus că le va discuta după ce le va vedea şi că nu îşi permite să speculeze până atunci.

Bugetul general consolidat a încheiat primul semestru din acest an cu un deficit în creştere la 1,94% din PIB, respectiv 19,96 miliarde de lei, de la 1,4% din PIB după primele cinci luni, potrivit datelor publicate săptămâna trecută de Ministerul Finanţelor.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat luni, într-un interviu pentru Radio România Actualităţi, că autorităţile şi-au planificat să aprobe rectificarea de buget în această săptămână. Ministrul de resort a precizat, în context, că lucrurile sunt clarificate şi au mai rămas de pus la punct doar mici detalii arătând, totodată, că este convins că va fi o rectificare pozitivă.

Te-ar mai putea interesa și
Hidrocentralele şi reactoarele nucleare din România şi paradoxul energetic din ţara noastră – opinie Dumitru Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă
Hidrocentralele şi reactoarele nucleare din România şi paradoxul energetic din ţara noastră – opinie Dumitru Chisăliţă, ...
România are hidrocentrale şi reactoare nucleare care pot produce electricitate la costuri relativ reduse, însă avantajul acestor resurse nu se regăseşte automat în facturile consumatorilor,......
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide un centru logistic lângă București
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide ...
Izida Ceramica, cel mai vechi producător de plăci ceramice din Bulgaria și care a deschis anul acesta o subsidiară în ...
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Atacul cibernetic de la Cadastru care a avut loc la mijlocul lunii iulie a dus la înregistrarea celui mai mic număr de ...
Plan  european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Plan european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Există un plan european în caz de blackout, inclusiv în ceea ce privește plățile cu cardul. În actualele condiții ...