Isărescu: Banca Naţională nu consideră că în momentul actual obiectivul de a trece la zona euro este fezabil

Banca Naţională a României nu consideră că obiectivul de trecere la zona euro este fezabil în acest moment, a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
AGERPRES - mar, 01 oct. 2024, 17:57
Isărescu: Banca Naţională nu consideră că în momentul actual obiectivul de a trece la zona euro este fezabil

„Banca Naţională nu consideră că în momentul actual obiectivul de a trece la zona euro este fezabil într-o anumită perspectivă, pentru că totul depinde de maniera în care ţara va reuşi cu politici corecte, consistente, să reducă deficitul public spre 3%. Dacă asta se poate face în patru ani, în cinci ani, în şapte ani, probabil că atunci vom avea şi o trecere la euro, nu mai devreme. Lucrurile sunt legate”, a afirmat Mugur Isărescu, la audierile din Comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului, relatează Agerpres.

Potrivit acestuia, o ţară precum România nu îşi poate îndeplini obiectivele – autostrăzi, investiţii – cu venituri bugetare mai mici de 30% din PIB decât prin lichidarea evaziunii şi reducerea pe cât posibil a facilităţilor fiscale, dar şi prin voinţă politică.

„Nu văd cum s-ar putea reduce deficitul adus în norme europene sub 3% altfel decât prin combinaţia de măsuri pe o parte de cheltuieli şi pe o parte de venituri. Numai pe partea de cheltuieli rezonabil, oricine are posibilitatea să se uite la cifre, să facă nişte calcule, este imposibil. (…) Nu găsiţi ţară europeană, cu excepţia Irlandei, care e un caz cu totul specific, unde veniturile bugetare să fie sub 30%. (…) Nu văd modelul în care aceasta ţară, care trebuie să mai facă şi autostrăzi şi investiţii şi aşa mai departe, poate să-şi găsească echilibrul cu venituri bugetare mai mici de 30%. Şi atunci trebuie crescute aceste venituri, pentru ca deficitul să se restrângă. Şi cum se pot face: unu – lichidarea evaziunii, doi – reducerea pe cât posibil a facilităţilor fiscale. (…) Reducerea pe cât posibil a favoritismelor, a normelor, portiţelor prin care se acordă facilităţi fiscale. Şi ultima – trebuie hotărât legat de impozitare. Nu există să zic o imposibilitate aici. (…) Fondul Monetar o să vină din nou şi o să ne pretindă. Nu suntem în situaţia de a face un acord cu FMI, n-avem câtuşi de puţin, datoria publică este sub 60%, deci acesta nu este o necesitate. Dar să facem reforma fiscală ca să ne creadă pieţele şi să se reducă costurile şi să se reducă costurile finanţării, asta da”, a explicat Mugur Isărescu.

El a adăugat că măsuri şi variante de măsuri există, se pot concepe. „E vorba de voinţă politică, de o decizie care categoric nu poate să fie luată într-un an electoral”, a punctat oficialul BNR.

Isărescu consideră, pe de altă parte, că firmele cu capital străin ar trebui finanţate din ţară, prin bănci, pentru a nu se mai împrumuta din exterior, adăugând că se vede în datoria externă privată a României faptul că Dacia se împrumută parţial prin Renault.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Primul tren regional PESA a intrat joi în circulație cu călători pe ruta București – Brașov
VIDEO Primul tren regional PESA a intrat joi în circulație cu călători pe ruta București – Brașov
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, astăzi, 06 august 2026, a fost lansat în serviciul comercial de călători primul tren regional PESA, pe ruta București Nord-Brașov....
Wizz Air raportează din nou pierderi, dar nu renunță la planurile de extindere a flotei
Wizz Air raportează din nou pierderi, dar nu renunță la planurile de extindere a flotei
Operatorul aerian low-cost Wizz Air a raportat joi adâncirea pierderilor în trimestrul doi, dar a anunţat că îşi menţine ...
Ilie Bolojan, despre economia la energie electrică: Cred că oamenii raţionali înţeleg că aici este un efort de bun simţ
Ilie Bolojan, despre economia la energie electrică: Cred că oamenii raţionali înţeleg că aici este un efort de bun simţ
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră că, în privinţa economiei de energie electrică, oamenii raţionali din România ...
Raul Pop (Ministerul Mediului): Recomandăm turiştilor să fie vigilenţi unde campează din perspectiva riscului producerii de viituri
Raul Pop (Ministerul Mediului): Recomandăm turiştilor să fie vigilenţi unde campează din perspectiva riscului producerii ...
Turiştii trebuie să acorde atenţie maximă semnalelor primite de la autorităţi şi să fie vigilenţi unde campează ...